Marcel Ciolacu: PSD va merge la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru / Pe Justiție lăsăm specialiștii să găsească cele mai bune soluții ca să nu mai avem MCV / O să optimizăm PNRR (VIDEO)

Marcel Ciolacu: PSD va merge la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru / Pe Justiție lăsăm specialiștii să găsească cele mai bune soluții ca să nu mai avem MCV / O să optimizăm PNRR (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / George Călin

PSD va merge la consultările de la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru, a precizat Marcel Ciolacu, liderul partidului, care spune că viitoarea coaliție, dacă ea într-adevăr se concretizează, va „optimiza” Planul Național de Redresare și Reziliență, precum și că deja există europarlamentari social-democrați și liberali care poartă discuții în acest sens cu reprezentanți de la Uniunea Europeană.

Marcel Ciolacu, despre stadiul negocierilor dintre PSD, PNL și UDMR

Tot marți, la sediul PSD, Marcel Ciolacu a precizat că se negociază în continuare pe programul de guvernare și că unul dintre capitolele rămase în discuție este cel al justiției, capitol unde vor fi lăsați „specialiștii să găsească soluțiile cele mai bune astfel încât să nu mai avem MCV”.

„Vom vedea ce o să rezulte din negocieri, negocierile politice. După ce terminăm programul de guvernare, pe urmă o să avem negocierile politice. (…) Momentan, Partidul Social Democrat nu a făcut o nominalizare pentru prim-ministru, dar sunt ferm convins că va face acest lucru, (…) colegii mei și Partidul Social Democrat vor merge cu o propunere de prim-ministru”, a declarat Marcel Ciolacu.

Referitor la punctele din programul de guvernare rămase în discuție, el a precizat: „Mai avem să închidem cu Ministerul de Finanțe și proiecția bugetului pe anul viitor, și domeniul de Justiție, la care lăsăm specialiștii să vină cu propuneri”. Întrebat despre Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, Marcel Ciolacu a adăugat: „Tocmai v-am anunțat că lăsăm specialiștii să găsească soluțiile cele mai bune astfel încât să nu mai avem MCV”.

Liderul social-democraților a vorbit și despre „optimizarea” PNRR și spune că deja se poartă discuții în acest sens.

„O să optimizăm programul național de redresare și reziliență. Mai mult ca sigur, dacă se va constitui această coaliție de guvernare, vom face o deplasare la Bruxelles să discutăm punctual. Deja europarlamentarii, atât de la PSD, cât și de la PNL, discută cu reprezentanții de la Uniunea Europeană cu privire la optimizarea acestui program național de redresare și reziliență”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.

Urmăriți B1TV.ro și pe