Marcel Ciolacu, avertisment pentru coaliție: Să nu creadă că, după ce vor forţa schimbarea Avocatului Poporului, în afară de faptul că vom contesta la CCR, nu voi vorbi cu comisarii europeni şi nu o să mă adresez Comisiei Europene

Marcel Ciolacu, avertisment pentru coaliție: Să nu creadă că, după ce vor forţa schimbarea Avocatului Poporului, în afară de faptul că vom contesta la CCR, nu voi vorbi cu comisarii europeni şi nu o să mă adresez Comisiei Europene

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, avertizează că, în cazul în care coaliția guvernamentală „va forța” în Parlament schimbarea Avocatului Poporului, va sesiza Curtea Constituțională și se va adresa Comisiei Europene.

Marcel Ciolacu spune că actuala coaliție guvernamentală ar putea ”forţa schimbarea Avocatului Poporului”

„PSD-ul când a fost în cel mai blamat moment… încearcă să ne depăşească de 100 de ori. Eu nu cred că s-a întâmplat aşa ceva vreodată. Au făcut numirile la TVR, la Radio, acum vor Avocatul Poporului. Să nu creadă că eu, mâine, după ce vor forţa schimbarea Avocatului Poporului, în afară de faptul că vom contesta la CCR, cum am făcut şi cu numirile de la Radio, TVR, nu voi vorbi cu comisarii europeni şi nu o să mă adresez Comisiei Europene că fac un atac frontal asupra statului de drept. PSD şi-a recâştigat credibilitatea în faţa Comisiei Europene şi vom continua aceste demersuri. Au schimbat şi CNA-ul astăzi”, a declarat Marcel Ciolacu, marți seară, la România TV.

Rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului și ale Consiliului Național al Audiovizualului (CNA)au fost respinse, marți, de Parlament.

Avocatul Poporului,Renate Webera transmis, însă, marți, că respingerea de către Parlament a rapoartelor de activitate a instituției pentru anii 2018 – 2020 încalcă legea și prevederile Constituției.

Invitat în emisiunea „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat, pe B1 TV, vicepremierul Kelemen Hunor a declarat că dacă PNL și USR vor cere revocarea Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului, parlamentarii UDMR vor vota această solicitare.

”Este de fiecare dată, vrei, nu vrei, o decizie politică și numirea, și eventuala schimbare a Avocatului Poporului, la Radio și la Televiziune.

Respingerea raportului nu înseamnă neapărat schimbarea și demiterea Avocatului Poporului, dar probabil că mâine (joi – n.r.), așa cum au anunțat colegii din PNL, USR, vor cere revocarea. Dacă va exista această solicitare, noi, pe baza respingerii raportului, vom vota”, a spus Kelemen Hunor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`