În prima sa reacție publică după trecerea în neființă a fostului președinte al României, Ion Iliescu, actualul președinte, Nicușor Dan, a amintit de restanțele din justiție.
Ce a spus Nicușor Dan după moartea lui Iliescu
Ce a spus CTP despre dosarul Revoluției și cel al Mineriadei
„Istoria îl va judeca pe Ion Iliescu, personajul central al tranziției anilor ‘90.
Este obligația noastră să lămurim marile dosare ale epocii, pentru a merge asumat mai departe.
Dumnezeu să-l ierte!”, a transmis președintele Nicușor Dan.
Amintim că fostul președinte Ion Iliescu a murit marți, la vârsta de 95 de ani. Acesta era internat de mai multe săptămâni în Spitalul SRI, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar. De câteva zile, unitatea medicală anunțase că e în stare critică și toate organele îi cedează pe rând.
Și gazetarul Cristian Tudor Popescu a ținut să amintească, într-o intervenție pe B1 TV, că Justiția română n-a fost în stare să judece dosarele Revoluției și Mineriadei, în care era vizat Ion Iliescu.
„Autoritățile din România, puterea judiciară din România a rămas cu o datorie pentru noi toți, anume judecarea dosarelor Revoluției și Mineriadei, în care Iliescu a fost acuzat. A trăit destul fostul președinte Iliescu, până la 95 de ani, ca aceste dosare să fi fost finalizate dacă acest lucru s-ar fi dorit. Iată că Iliescu trece pe lumea cealaltă probabil cu alte însărcinări, așa cum ateul Iliescu ar privi „acest fenomen normal, natural”, cum ar comenta Iliescu acum, și faptul că nu s-a pronunțat sentințe în aceste dosare în legătură cu Iliescu e o cauză importantă, chiar fundamentală, a ceea ce am trăit în anii aceștia și a ceea ce trăim acum!
Faptul că a rămas acest cui ruginit și plin de sânge înfipt în memoria României și românilor din 1989 și din 1990, asta, după părerea mea, influențează mult în rău ce se întâmplă în viața noastră și se va întâmpla în continuare.
Așa că nu-mi rămâne decât să spun: Dumnezeu să-l judece pe Ion Iliescu, de vreme ce noi, românii, nu am fost în stare”, a afirmat Cristian Tudor Popescu, pentru B1 TV.