Soldații ucraineni ar putea fi instruiți pe teritoriul României, în multiple domenii, susține ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvar, notează Agerpres.
Acesta face parte din delegaţia premierului Marcel Ciolacu în SUA.
„Eu am fost la Londra săptămâna trecută şi m-am întâlnit cu noul ministru al Apărării domnul Grant Shapps şi mi-a spus cât de mult apreciază instructorii români, pentru că România este implicată, alături de Marea Britanie, într-un program de pregătire, Interflex”, a transmis Angel Tîlvar.
Acesta a precizat că, în acest sens „sunt cadre şi posibilităţi multiple”.
„Este posibilitatea asta, plus că există misiunea EUMAM – EU Military Assistance Mission in support of Ukraine, care este în format european, care vizează şi pregătirea militarilor ucraineni. Depinde ce nevoi de pregătire sunt – dacă sunt de nivel maritim, de nivel de vânători de munte şi aşa mai departe”, a spus ministrul.
„Ei trebuie să treacă printr-un proces de dobândire a unor abilităţi lingvistice. Noi suntem pregătiţi să îi primim, deşi prioritatea noastră numărul unu este antrenarea şi pregătirea piloţilor români, întrucât urmează să avem 32 de noi avioane F-16, iar nevoia de pregătire pentru piloţi este evident că este de înţeles pentru toată lumea”, a mai adăugat Angel Tîlvar.