Ministrul Educației, Daniel David, a precizat joi într-o conferință de presă că nu vor exista în educație și cercetare disponibilizări. De asemenea, măsurile nu vor viza modificări de salarii în aceste domenii:
“În programul de guvernare, așa cum știți, sunt două componente. O componentă care ține de specificul Ministerului, pe care am inițiat-o, la care am lucrat, unde am propus 10 reforme, dar nu despre asta discutăm astăzi.
Avem și o componentă fiscal-bugetară, care a venit din zona experților în aceste domenii, pe care, ca ministru, am responsabilitatea să o implementez. Și am spus că da, vom implementa aceste măsuri, fiindcă țara se află în situație de criză. Dar am spus în același timp, că voi implementa aceste măsuri, într-un context definit de două principii foarte importante. Unul, principiul raționalității, adică orice modificare pe care o facem în zona educație și în zona cercetării, trebuie să se poată înscrie în anumite practici europene la care noi ne raportăm. Și doi, un principiu al decenței, adică așteptăm atâta resurse în acest moment câte își permite țara, iar pe măsură ce eficientizăm sistemul educației și sistemul cercetării, banii pe care îi obținem prin aceste eficientizări, cum a spus de altfel și premierul, o să-i aducem în acest sistem cu implicații pe termen scurt, mediu și lung.
Pe termen scurt, eu am spus foarte clar că mă aștept că în educație și cercetare să nu avem de disponibilizat oameni. Noi trebuie să angajăm în viitor, sigur, nu acum în situația de criză, dar în viitor trebuie să angajăm oameni. Și doi, nu modificăm salarii”.
Ministrul Educației a mai preciat că nu trebuie să mai fie amânată alocarea suplimentară de 1% din PIB pentru cercetare și 15% din bugetul general consolidat pentru pentru educație.
„Pe termen mediu am spus, lucruri pe care le-am început deja să le gândim, că raportul sau punctul de raportare pentru debutant în preuniversitar trebuie să fie salariul mediu brut pe economie și avem nevoie de echivalența în salarii între CS1, CS2 și profesor și conferențiar. Sunt lucruri deja prezentate în diverse acte normative, nu sunt noutăți, doar că va trebui să le prindem în legea salarizării unitare. Trei, peste cinci ani, cel târziu, să nu mai amânăm angajamentele pe care le-am făcut față de educație și cercetare de foarte mulți ani, 1% din PIB pentru cercetare, 15% din bugetul general consolidat pentru pentru educație, cu o creștere gradată”.