Ministrul Energiei, Virgil Popescu: Noua schemă de compensare a facturilor va fi aplicată de la 1 februarie, nu retroactiv

Ministrul Energiei, Virgil Popescu: Noua schemă de compensare a facturilor va fi aplicată de la 1 februarie, nu retroactiv
Ministrul Energiei, Virgil Popescu. Sursa foto: Facebook

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat marți că noua schemă de compensare a facturilor la energie şi gaze va fi aplicată de la 1 februarie, nu retroactiv.

Noua ordonanţă de urgenţă va fi adoptată în şedinţa de Guvern de marţi după-amiaza, a spus ministrul, în conferinţa „Criza energetică – soluţii la problemele momentului”, organizată de DC News.

„Nu vrem să avem riscuri de neconstituţionalitate şi nicio lege nu acţionează retroactiv, de aceea nu se poate aplica retroactiv, ci de la termenul clar de 1 februarie. Vom discuta în coaliţie în perioada imediat următoare şi vom gândi ce vom face de la 1 aprilie. Avem mai multe scenarii”, a afirmat Popescu.

El a arătat că impactul bugetar al acestei scheme este de 3 miliarde de lei, bani care există în bugetul de stat.

„Avem banii în buget. Pe măsură ce solicitările de plată vor veni… Nimeni nu-şi doreşte să blocheze sistemul energetic naţional şi partea de furnizare, dar ne dorim de partea cealaltă a mesei, a furnizorilor, să întocmească facturile corespunzător, în aşa fel încât să existe şi confortul din partea salariaţilor Ministerului Energiei că certifică nişte plăţi în baza unor facturi emise corect. Îi asigur pe toţi furnizorii că nu vor avea restanţe la plată când situaţiile de plată sunt întocmite conform legii”, a subliniat Popescu.

De asemenea, Ministerul Economiei a propus ca ANPC să poată da amenzi între 20.000 şi 200.000 de lei pentru neaplicarea legii, în condiţiile în care sancţiunea maximă pe care o putea da până acum ANPC era de 50.000 de lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe