Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat, vineri, întârzieri în plata pensiilor în județul Suceava.
”Faci tot posibilul să fie banii trimiși cât mai repede pensionarilor după sărbători, din momentul în care aceștia sunt în cont la Poștă/la Bănci și, când lucrurile se mișcă… CEC Suceava nu dorește să ajutăm oamenii.
CEC Suceva are de făcut documente 2 zile de când intră banii. Vrea toată țara dar nu vrea CEC Suceava. Ne-a informat fostul Ministru M.C Budăi/PSD că nu dorește, nu trebuie grăbit nimic.
PSD nu este de acord să ajungă banii mai devreme la pensionari. E scrupulos, ține la proceduri. Se bucură dacă poate să blocheze sau să întârzie ceva. Eu țin la oameni”, a scris Violeta Alexandru pe Facebook.
În urmă cu câteva zile, ministrul a amintit că zilele libere de la începutul anului decalează puțin calendarul de plată a pensiilor și a beneficiilor sociale, informație care fusese comunicată încă din luna decembrie.
Ministrul Muncii anunță întârzieri la plata pensiilor în Suceava: ”Vrea toată țara dar nu vrea CEC Suceava”