Ministrul Muncii, despre măsurile de sprijin pentru părinți și copii care vor fi aplicate în perioada următoare / Raluca Turcan: Parteneriatul între autoritatea locală și minister, un adevărat câștig

Ministrul Muncii, despre măsurile de sprijin pentru părinți și copii care vor fi aplicate în perioada următoare / Raluca Turcan: Parteneriatul între autoritatea locală și minister, un adevărat câștig
foto: Facebook @ Raluca Turcan

Cea mai mare provocare a părinților care merg zi de zi la lucru este aceea de a se asigura că sunt bine îngrijiți și atent supravegheați copiii, în lipsa lor, susține Raluca Turcan, ministrul Muncii, care s-a arătat convinsă că și în această privință statul poate face mult mai mult decât a făcut până acum.

„Am discutat astăzi (vineri, n.r.), la Cluj, cu autoritățile locale, dar și cu reprezentanții companiilor despre măsurile concrete de sprijin pentru părinți și copii pe care le vom aplica în perioada următoare. De altfel, una dintre primele măsuri pe care le-am adoptat în Guvern a fost majorarea stimulentului de inserție de la 650 de lei la 1.500 de lei în cazul părinților care se întorc la lucru înainte de împlinirea de către copil a vârstei de șase luni, pentru a-i stimula să revină în viața activă”, a declarat ministrul Raluca Turcan.
Ea a ținut să îl felicite pe primarul Clujului „pentru tenacitatea cu care și-a propus să găsească cele mai bune soluții de sprijin pentru părinții din comunitate”.
„Doresc să îi felicit pe Emil Boc, primarul municipiului Cluj Napoca, pentru tenacitatea cu care și-a propus să găsească cele mai bune soluții de sprijin pentru părinții din comunitate. Am convingerea că acest tip de parteneriat implicat între autoritatea locală și minister este un adevărat câștig, pentru că ne va permite să venim cu măsuri care să corespundă nevoilor reale ale comunităților”, a adăugat liberala.

Raluca Turcan, ministrul Muncii, despre măsurile de sprijin pentru părinți și copii aplicabile în perioada următoare

  • Deblocarea procedurilor de licențiere pentru serviciile bonelor, prin elaborarea de urgență a standardelor minime de calitate care să permită licențierea. În absența acestor standarde de calitate, deși există o lege a bonelor încă din 2014 cu norme metodologice adoptate în 2017, serviciile de bonă nu pot fi licențiate nici acum, în 2021;
  • Aplicarea, odată cu începutul anului școlar 2021 – 2022, a legii prin care statul asigură și antepreșcolarilor finanțarea de bază stabilită pentru preșcolari și elevi. Această lege, care ar fi urmat să intre în vigoare încă de la începutul anului școlar 2019 – 2020, a fost prorogată în 2019, iar actualul Guvern o va aplica din această toamnă;
  • Creșterea numărului de creșe la nivel național, prin construirea a 140 de creșe noi pentru care avem finanțare de 43.6 milioane euro prin PNRR, iar alte 14.33 milioane de euro vor fi alocate pentru un program cadru de formare continuă a profesioniștilor care lucrează în serviciile de educație timpurie, cu precădere a celor care lucrează în servicii destinate copiilor cu vârste de la naștere până la 3 ani;
  • Reglementarea activităților casnice, astfel încât să venim în sprijinul celor care și în prezent dau o mână de ajutor în gospodării. Este vorba despre 1,2 milioane de oameni care vor fi asigurați din punct de vedere medical ori în ceea ce privește obținerea dreptului de pensie.

Ultima oră
23:54 - Dan Barna: Fie PNL vine cu o altă propunere de premier și discutăm posibilitatea revenirii la guvernare, fie PNL rămâne alături de Florin Cîțu și echipa câștigătoare merge alături de Marcel Ciolacu
23:45 - SPD, peste CDU la alegerile federale din Germania. Fără Angela Merkel, conservatorii germani par să se îndrepte spre cel mai slab rezultat din ultimii 72 de ani
23:36 - Șeful celei mai vechi firme de recrutare a stârnit discuții aprinse în online. Ce sondaj a făcut pe LinkedIn: „Femeile care vor să facă sex să-și pună un cerculeț verde pe rever, să fie vizibil de la distanță”
23:11 - Carmen Negoiță și iubitul politician se căsătoresc! Vedeta a făcut anunțul în direct: „Mi-a dat o cutie mare cu un cadou de ziua mea…”
22:38 - Ianis Hagi câștigă sume impresionante din contractele de publicitate. Cât încasează anual fotbalistul lui Glasgow Rangers
22:16 - Val de frig în România. Directoarea ANM, detalii importante despre cum va fi vremea în zilele următoare
21:53 - Noua conducere a PNL a fost aleasă oficial. Florin Cîțu: Au fost două zile lungi, dar importante pentru viitorul partidului (VIDEO)
21:34 - Noi probleme la alegerile din USR PLUS: „Cică deja am votat… lucru neadevărat. De ce apare că am votat cu Barna când aseară nu s-a încărcat pagina?”
21:21 - Dacian Cioloș: Nu am discutat nimic cu Florin Cîțu sau cu cineva din conducerea PNL după congresul lor. USR PLUS nu se întoarce la guvernare decât în condițiile deja expuse – alt premier și calendar clar de reforme
21:09 - Andreea Marin a fost infectată cu coronavirus: „Probabil am avut una dintre cele mai ușoare forme de Covid pentru că am fost păzită de vaccin”