Ministrul Sănătății: Până am ajuns la Suceava, poate credeam ce transmiteau managerii, dar în teritoriu situația era alta. Un manager de spital nu trebuia să fie prins cu stocurile pe zero (VIDEO)

Ministrul Sănătății: Până am ajuns la Suceava, poate credeam ce transmiteau managerii, dar în teritoriu situația era alta. Un manager de spital nu trebuia să fie prins cu stocurile pe zero (VIDEO)

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a promis că va face tot posibilul ca medicii aflați în prima linie de luptă cu noul coronavirus să aibă echipamentele de protecție necesare. Acesta a precizat, pentru B1 TV, că, din păcate, pentru situația în care ne găsim acum sunt de vină și managerii unor unității medicale, care nu s-au îngrijit ca stocurile acestora să fie pline. El a făcut referire în termeni negativi la situația din Suceava, acolo unde circa 100 de cadre medicale au fost infectate cu noul coronavirus tocmai din cauza proastei organizări.
Declarația vine în contextul în care, luni dimineață, personalul medical de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului din Orăștie (județul Hunedoara) a demisionat.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

„Îi înțeleg, dar nu vreau să le înțeleg panica, vreau să le înțeleg precauția. Am fost la Suceava. Până am ajuns la Suceava poate credeam tot ce se transmitea din teritoriu, ce transmiteau managerii, stocuri, dar în teritoriu problema era alta. Mă refer la Suceava, pentru a expune o problemă care, până la un moment dat, tindea să se generalizeze în toată regiunea și poate în multe dintre orașele mari. Am mers de la o serie de nereguli, care cuprindea precauția, informația, managementul unității, atitudinea autorităților locale și atitudinea celor care făceau ancheta epidemiologică. Nu știu dacă demisia e cea mai bună idee. Ei sunt în prima linie. Eu le mulțumesc tuturor pentru tot, dar trebuie să înțeleagă că pentru asta ne-am pregătit. E o situație deosebită. Nu cred că panica, să ne ducă la demisie, e singura opțiune.

Nu știu dacă demisia e o soluție. Un manager de spital nu trebuia să fie prins cu vistieria goală, cu stocurile pe zero. Noi, ca minister, completăm ce ar fi trebuit ca acești manageri să acumuleze prin contracte. Ce pot să le promit e că toți cei din prima linie vor primi materiale și vom încerca să menținem stocurile cu echipamente de protecție. Mai rămâne ca precauția lor să fie la cote maxime”, a declarat ministrul Sănătății, pentru B1 TV.