Bucureștenii ar putea să folosească același bilet atât pentru plata mijloacele de transport în comun ale STB, cât și pentru metrou, potrivitnoului primar al Capitalei.
Nicușor Dan a declarat sâmbătă, în platoul Digi 24, că intenționează să fuzioneze cele două modalități de plată diferite, în condițiile în care nu vrea să preia metroul din subordineaMinisterului Transporturilor, la Primăria Capitalei, schimbarecare arpresupune plata unei subvenţii în plus.
”Fără îndoială că o să avem curând un bilet unic, pentru că e logic ca lucrul ăsta să se întâmple. A şi funcţionat această chestiune în urmă cu patru sau cinci ani dacă nu mă înşel. Trebuie să existe doar un mecanism corect de decontare între aceste două entităţi, asta e tot. Este ceva extrem, extrem de simplu de făcut. Cele două societăţi vor rămâne diferite”, a mai afirmat primarul general.”, a declarat, sâmbătă, la Digi 24, Nicuşor Dan.
Primarul a declarat că bugetul bucureștiului nu își permite o cheltuială în plus, care ar însemna încă o subvenție, dacă metroul ar trece în subordineaPrimăriei Capitalei, în timp ce biltele ar putea fi fuzionate fără această schimbare.
”În acest moment, Bucureştiul plăteşte o subvenţie consistentă către transportul public de suprafaţă, plăteşte o subvenţie consistentă către sistemul de încălzire, nu îşi permite să mai plătească o subvenţie pentru metrou. Ăsta este motivul pentru care nu doresc în acest moment ca metroul să vină la Primăria Capitalei. Însă din punctul de vedere al bucureşteanului care foloseşte transportul public, pe el nu trebuie să-l intereseze dacă există o companie sau există două companii, pe el tot ce-l interesează este să aibă un bilet cu care să intre sau în metrou sau în autobuz, să aibă o călătorie de o oră cu unul sau cu altul, îl interesează ca staţiile să fie cât mai apropiate unele de celelalte”.
În ceea ce priveşte preţul biletului pentru transportul public în Capitală, întrebat dacă susţine majorarea tarifului care este acum de un leu şi 30 de bani, noul edil a explicat că ”nu este aceasta principala problemă”.
”O să facem o analiză. Nu este aceasta principala problemă a transportului public. Oricum, subvenţia este undeva la 80% din transport, adică doar 20% vindem bilete şi abonamente. (…) Principala problemă a transportului public este cantitatea, adică există zone care nu sunt deservite suficient şi faptul că nu are un orar predictibil şi faptul că nu e eficient pentru că cel de suprafaţă stă blocat în trafic. După aceea, sunt şi celelalte probleme, să nu e curat, că nu are aer condiţionat şi acum, în timp de pandemie nu ai garanţia că se dezinfectează. Ultimele sunt lucruri pe care o să le facem foarte repede, primele sunt chestiuni mai grele, mai cu mulţi bani”, a adăugat Nicuşor Dan.
Fostul primar din Bucureşti Gabriela Firea a reacţionat imediat după declarația lui Nicușor Dan.
”Să-i spună cineva primarului dreptei unite că există deja bilet unic în Bucureşti, de vreo 3 ani, cu ajutorul căruia se poate circula şi cu metroul, şi cu autobuzul etc. A zis azi că el va «implementa biletul unic imediat»”, a scris, sâmbătă seară, pe Facebook, Gabriela Firea.
Biletul unic STB la care face referire fosta primăriță, permiteefectuarea de călătorii multiple cu autobuzele, troleibuzele și tramvaiele STB, precum și cu metroul, într-un interval de validare de 60 de minute.
Pentru un bilet unic valabil 60 minute, prețul este de 5,00 lei, pentru unul cu 10 călătorii de câte 60 minute pentru fiecare călătorie, prețul este de34,00 lei,, iar pentru un abonament de o zi, 17,00 lei.