Deputatul Adrian Solomon, preşedintele interimar al PSD Vaslui, a declarat, luni, că nu se va dezice niciodată de fostul lider al filialei, Dumitru Buzatu. Acesta din urmă se află în arest din septembrie, de când a fost prins în flagrant luând o mită de 1,25 milioane de lei de la un om de afaceri.
Solomon a spus că a vorbit cu Buzatu la telefon „acum două-trei săptămâni”.
„Am vorbit la telefon, nu direct, e greu. M-aş duce, dar deocamdată nu-i deschisă poarta. Sper să fie cât mai repede într-o altă formă de măsură din aceasta judiciară, astfel încât să putem dialoga cu domnia sa. Dincolo de toate păcatele omului, eu îl ştiu pe domnul Buzatu din alte perspective, de 22 de ani de-acuma. Am lucrat cu domnia sa foarte mult şi foarte bine şi nu mă voi dezice niciodată de omul Dumitru Buzatu, omul politic Dumitru Buzatu, cel care a avut multe lucruri bune de transmis celor din jurul său”, a declarat deputatul PSD Adrian Solomon, potrivit Agerpres.
Amintim că Dumitru Buzatu e în arest preventiv din 23 septembrie. El e acuzat de luare de mită, după a fost prins când primea 1,25 milioane de lei de la patronul unei firme.
În rechizitoriul prin care Buzatu a fost trimis în judecată, DNA a susținut că acesta nu-și regretă fapta, ba chiar crede că i s-a întins o capcană, caută răzbunare și spune că nu se va îndrepta: „Nu am să-mi schimb eu natura mea acuma din cauza că-s mulți nebuni pe lumea asta”.
Procurorii anticorupție au mai scris în rechizitoriu că Dumitru Buzatu influențează și intimidează martorii și conduce Consiliul Județean Vaslui din arestul prevetiv.
Buzatu e acum încarcerat la Penitenciarul Vaslui.