Om de afaceri italian, trimis în judecată de DNA! Ar fi obţinut ilegal fonduri europene nerambursabile

Om de afaceri italian, trimis în judecată de DNA! Ar fi obţinut ilegal fonduri europene nerambursabile
Foto: Captură B1 TV

Procurorii din cadrul DNA Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui om de afaceri italian, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave.

ÎNMORMÂNTAREA celei mai iubite cântărețe de MUZICĂ POPULARĂ din România: MILIOANE de români în lacrimi (IMAGINILE DURERII – GALERIE FOTO)

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că în perioada 2011- 2012, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile (restructurarea/reconversia a 85 ha viță de vie dintr-o comună din județul Dolj), omul de afaceri, folosind cu rea – credință patru documente justificative ale sumelor declarate, ar fi solicitat și obținut de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) suma totală de 3.467.712 lei.

Procurorii menționează că documentele respective emise de către societăți comerciale cu sediul în Italia, nu ar fi atestat cheltuieli efectuate în mod real pentru realizarea investiției, în sensul că:

– lucrările menționate în cuprinsul lor nu ar fi fost executate de către entitatea emitentă a facturilor,

– valoarea mărfurilor (plante de viță de vie, îngrășăminte) la care se face referire în cuprinsul documentelor ar fi fost artificial majorată.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 3.042.712 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că persoana respectivă a mai fost trimisă în judecată pentru fapte similare în cursul anului 2017.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:58 - Simona Pătruleasa, despre cum îşi educă fiica: „Ne percepe ca fiind exigenţi, dar credem că în viitor ne va mulţumi”. Ce reguli trebuie să respecte Ingrid
20:17 - Câți bani face Denisa Tănase, fosta membră a trupei Bambi. Și-a construit un imperiu datorită parfumurilor
19:53 - De ce s-a îngrășat chef Sorin Bontea în ultima vreme: „Mi-e foame de aș mânca și pietre”
19:24 - Bărbat de 73 de ani, dat dispărut în Capitală. Ultima oară a fost văzut în zona Pantelimon
19:13 - MAE: Se confirmă cetăţenia română a unei persoane reţinute în aşa-zisa republică Abhazia. Reprezentanţii ministerului continuă demersurile pentru a acorda asistenţa consulară
18:41 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 15 – 21 decembrie: Majoritatea Balanțelor sunt la o răscruce în ce privește investițiile, gestionarea zonei financiare (VIDEO)
18:17 - Ministerul Culturii: Mircea Diaconu lasă în urma lui o moștenire artistică impresionantă. Rămâne un simbol al talentului și al pasiunii pentru artă
17:58 - SRI vrea să se odihnească după ce a pierdut războiul hibrid: Își renovează hotelul din Călimănești-Căciulata. Valoarea investiției e de zeci de milioane de lei
17:27 - Un primar din Prahova a fost pus sub control judiciar într-un dosar deschis după moartea unui adolescent
16:54 - USR cere publicarea execuției bugetare: „De ce? Ca să știm pe ce s-au cheltuit banii noștri și ca să luăm decizii corecte pentru 2025. Fără cifre clare, nu putem repara nimic”