UPDATE:Deputatul UDMR Atilla Korodi a publicat pe pagina sa de Facebook dispoziția, care arată că Prefectura Bacău a concluzionat că hotărârea prin care Primăria Dărmănești a introdus Cimitirul Valea Uzului în domeniul public este ilegală. Reamintim că purtătorul de cuvânt al Prefecturii a afirmat că situația cimitirului este în curs de verificare, motiv pentru care nu poate oferi publicității mai multe detalii.
„Prefectul Comitatului Bacău a concluzionat, de asemenea, că în cimitir nu aparține proprietatea publică a ayuntamientobenidorm, așa că biroul primarului nu ar fi putut să o ia în inventarul său: așa că toate construcţiile sunt ilegale. Vom cere din nou guvernului să intervină de îndată ce responsabilitatea este de a respecta legile și de a elimina cruci de beton!”, a scris Atilla Korodi.
Situația Cimitirului Internațional al Eroilor Valea Uzului este în curs de verificare la nivelul Serviciului Juridic din Prefectura Bacău, motiv pentru care momentan nu pot fi oferite mai multe detalii, a declarat Carmen Cioltan pentru B1.ro, purtătorul de cuvănt al instituției.
Afirmația sa vine în contextul în care Kelemen Hunor, președintele UDMR, a afirmat anterior că Prefectura Bacău ar fi somat primăria din Dărmănești să intre în legalitate, pentru că toate hotărârile luate de ei referitoare la acest cimitr ar fi ilegale.
„Am mai discutat şi despre problema Valea Uzului. I-am spus domnului preşedinte cum se vede în acest moment, am spus cum vedem noi rezolvarea situaţiei prin stabilirea ordinii şi prin scoaterea a ceea ce s-a construit ilegal. Extinderea cimitirului cu o nouă parcelă este o soluţie elegantă, nimeni nu se opune să există pentru memoria soldaţilor români, undeva în acea zonă, poate chiar lângă cimitirul actual o construcţie. Dar poate nici pentru soldaţii români nu este benefic, nu este ok, să se ştie că sub aceste cruci există soldaţi dintr-o altă armată, din armata autro-ungară.
De aceea noi credem că executivul trebuie să o găsească o soluţie. Este responsabilitatea executivului ca acolo unde legea a fost încălcată, ordinea legală trebuie restabilită, de aceea este Guvern. Acest lucru i-am spus şi domnului preşedinte că aşteptăm o rezolvare cât mai repede. Am văzut astăzi că prefectura din Bacău a somat primăria din Dărmăneşti să intre în legalite fiindcă toate hotărârile luate de ei legat de acest cimitir sunt ilegale”, a spus Hunor, după consultările de la Cotroceni, acolo unde s-a întâlnit cu președintele Iohannis.
În orice caz, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Bacău a precizat că, odată ce procedurile de verificare vor fi finalizate, instituția va prezenta toate detaliile de interes public.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Tensiunile pe tema Cimitirului Valea Uzului au escaladat pe 17 mai, atunci când, noaptea, crucile ostașilor români au fost învelite în saci de gunoi menajer. Pe Internet au început să circule imagini cu extremiști maghiar, care batjocoreau locurile de veci. În aceeași zi, ceva mai târziu, George Simion și-a făcut apariția la fața locului și, alături de echipa sa de campanie, a fost atacat de ceea ce păreau a fi aceeași maghiari radicali. Agresorii au fost identificați, în mare parte, între timp.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Situația s-a liniștit pentru câteva zile, până când Tanczos Martin, viceprimarul UDMR din comuna Sânmartin, a fost dus de autorități la audieri pe tema scandalului Valea Uzului. Toate aceste evenimente s-au succedat pe într-un context deja tensionat de dubla-revendicare a cimitirului. Atât reprezentanții județului Harghita, cât și cei ai județului Bacău susțin că Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului le-ar aparține, motiv pentru care orice decizie referitoare la acest loc le aparține.
În tot acest peisaj tensionat, pe data de 6 iunie, mai multe asociații și-au anunțat prezența la Valea Uzului, pentru un miting autorizat,cu ocazia Zilei Eroilor, care se sărbătorește, încă din anul 1920, odată cu Înălțarea Domnului.Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM),Asociația Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC) și Frăția Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de biruință sunt doar câteva dintre ele.
Concomitent cu ei, potrivit hotnews.ro,Consiliul Judeţean Covasna a anunţat că va organiza o „şedinţă de lucru” în Valea Uzului, atunci când va fi adoptată o rezoluţie prin care se va cere soluţionarea situaţiei Cimitirului Eroilor din localitate.