Premierul Tudose l-a taxat ironic miercuri, la ședința de Guvern , pe noul ministru al Transporturilor, Felix Stroe, atunci când acesta a explicat modul cum va lucra în perioada mandatului său, relatează profit.to
Atunci când ministrul Felix Stroe s-a angajat să ”mărească ritmul” și să lucreze ”30 de zile pe lună”, premierul Tudose l-a rugat ironic pe ministru să facă o excepție pentru luna februarie, care are în mod normal doar 28 de zile.
"Domnule prim-ministru, domnilor miniștri, la Ministerul de Transporturilor se continuă ceea ce s-a făcut până astăzi, se mărește ritmul se va lucra 30 de zile pe lună, cât e nevoie în fiecare zi, fără sărbători, astfel încât să dăm vești bune românilor, să vadă cu ochii lor că ceea ce este scris în programul de guvernare se înfăptuiește întocmai”, a afirmat noul ministru al Transporturilor, Felix Stroe, în deschiderea ședinței de Guvern.
”Mulțumesc, dar, dacă se poate, totuși, să facem o dispensă pentru februarie, vă rog frumos, numai pentru februarie!”, i-a solicitat, zâmbind, premierul Tudose.