Sorin Grideanu, prim-vicepreședintele PSD, a anunțat că social-democrații vor depune propria moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu. El susține că moțiunea depusă de USR PLUS și AUR „are probleme”, având în vedere că, potrivit informațiilor transmise pe surse de presă, judecătorii CCR ar fi dat dreptate Guvernului în sesizarea privind presupusul conflict juridic de natură constituțională.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Referitor la faptul că, astfel, Parlamentul ar putea ajunge în situația în care să dezbată două moțiuni de cenzură, Sorin Grindeanu a afirmat: „Eu știu că lumea în țara asta trebuie să respecte, totuși, anumite reguli și legi. Înțeleg tot de la dumneavoastră, pe surse, că Curtea Constituțională a hotărât în unanimitate că există conflict constituțional, în unanimitate. Curtea Constituțională a hotărât că există conflict constituțional între Guvern și Parlament, astfel încât sesizarea Guvernului din acest punct de vedere a fost admisă. Totodată, repetăm ceea ce spunem de două-trei săptămâni, dacă Curtea admite sesizarea Guvernului, deci există conflict, PSD va depune moțiune. Asta am făcut”.
„Aș face apel la ceilalți care se întreceau în a nu respecta regulile, și asta n-o spun eu, o spune Curtea Constituțională, să fie de acord ca calendarul pentru dezbatere și pentru vot să fie unul cât mai scurt. Cealaltă moțiune în acest moment are probleme pentru că există acest conflict, deci dacă mai vor dânșii să depună o moțiune după dezbaterea și votarea moțiunii noastre nu e nicio problemă, dar dacă cumva această moțiune nu trece”, a adăugat prim-vicepreședintele PSD.