Răspunsul lui Ilie Bolojan, întrebat dacă ia în calcul concedii fără plată de 4-5 zile pe lună pentru bugetari (VIDEO)

Răspunsul lui Ilie Bolojan, întrebat dacă ia în calcul concedii fără plată de 4-5 zile pe lună pentru bugetari (VIDEO)
Ilie Bolojan Sursa foto: gov.ro

Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, dacă iau în calcul concedii fără plată de 4-5 zile pe lună pentru bugetari.

Bolojan a subliniat că fiecare responsabil public are la dispoziție instrumente pentru a-și gestiona cheltuielile. El a discutat despre posibilitatea de a impune concedii fără plată pentru bugetari, menționând că nu există o soluție unică pentru a reduce cheltuielile. De asemenea, a evidențiat importanța deciziilor manageriale în adaptarea la bugetele instituțiilor, inclusiv prin limitarea promovărilor și angajărilor, și a menționat că instituțiile pot lua măsuri necesare pentru a se încadra în bugete.

„Această chestiune nu va mai merge”

“Nu există o rețetă unică pentru a ține cheltuielile sub control și a le reduce cu o pondere rezonabilă. Fiecare responsabil public, ministru, secretar de stat, șefi de agenții, primării vor avea mai multe instrumente la dispoziție pe care le au și astăzi și pe care le pot folosi pentru a-și ține cheltuielile de personal sub control. Nu mai faci promovări de personal, nu mai faci angajări, nu mai generezi alte cheltuieli și așa mai departe. Lucruri care pot fi făcute. Nu dai toate sporurile la maxim, dacă ele sunt într-un anumit interval, când știi că nu ai bani de salarii până la finalul anului și nu mai poți primi alții suplimentari.

Asta este răspunderea ta, nu te forțează nimeni să te duci cu toate sporurile la maxim și, deci, în această situație, fiecare manager poate lua astfel de decizii. Și da, nu văd niciun fel de problemă ca, la un moment dat, constatându-se că nu poți, de exemplu, să-ți reduci personalul, că ai nevoie de toți oamenii în acea unitate, de ce nu să recurgi la o astfel de situație, în așa fel încât să-ți păstrezi toți oamenii, să se treacă peste această perioadă dificilă și în momentul în care volumul de muncă revine la normal, atunci toată lumea intră cu toate zilele în activitate.

Fiecare instituție are libertatea să ia măsurile necesare pentru a se încadra în bugetele pe care le va primi. În sensul acesta va fi introdusă o răspundere a fiecărui om, care este pe o poziție de conducere. Nu poți să iei niște măsuri, să estimezi niște efecte și apoi să vezi că prin diferite tehnici, aparatul public și-a făcut detașări, și-a transformat posturile în posturi unice. Am mai găsit tot felul de formule și-au mai mutat sporurile dintr-o zonă în alta, iar la final, efectul reducerilor se constată că este, practic, foarte scăzut. Această chestiune nu va mai merge, deci nu mai putem zice una și facem asta, pentru că acest lucru se va vedea și împotriva celor care nu vor înțelege că e un efort pe care trebuie să-l facem cu toții, cu siguranță, voi lua măsuri de sancționare”, a declarat premierul.