Cuc ar vrea să depună pângere penală împotriva fostei șefe TAROM. „Nepotismul, interesele personale și lipsa de implicare managerială sunt deja de notorietate în ceea ce o privește”

Cuc ar vrea să depună pângere penală împotriva fostei șefe TAROM. „Nepotismul, interesele personale și lipsa de implicare managerială sunt deja de notorietate în ceea ce o privește”
Foto: Facebook/ Razvan Cuc

Răzvan Cuc, ministrul demis al Transporturilor, a anunțat că se gândește să depună o plângere penală împotriva Mădălinei Mezei, fosta șefă TAROM, pentru infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare.

Într-o postare pe Facebook, Răzvan Cuc a somat-o pe Mădălina Mezei să nu se mai refere la instituțiile statului în declarațiile sale motivate de diversele interese de campanie pe care le are: „Îi solicit public doamnei Mezei să renunțe la a mai invoca fie Ministerul Transporturilor fie societatea Tarom în retorica domniei sale aservită unor interese de campanie. Îi pot înțelege doamnei Mezei devotamentul pentru linii politice diferite de cele ale mele, dar o somez să înceteze a mai târî structuri ale statului român în aceste declarații”.

Cuc a acuzat-o pe Mezei că a avut rezultate dezastruoase la conducerea TAROM: „Cât despre presupusa mea ”bătaie de joc” în legătură cu „cariera și profesia Domniei sale”, îi reamintesc doamnei Mezei că i-am dat numeroase șanse să se afirme în calitate de director general al Tarom, însă rezultatele dezastruoase vorbesc de la sine. Nepotismul, interesele personale și lipsa totală de implicare managerială sunt chestiuni deja de notorietate publica in ceea ce o priveste”.

Ministrul demis al Transporturilor a anunțat că ia în calcul depunerea unei plângeri penale împotriva fostei șefe TAROM, pentru infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare: „De astăzi înainte, cetățeanul Răzvan Cuc va aborda această chestiune, prin raportare la instituțiile abilitate ale statului. După consultarea cu avocații mei, în lumina dezvăluirilor nereale din spațiul public ale numitei Mezei Madalina, dar și pe baza celor afirmate de catre aceasta în fața organelor judiciare, analizez posibilitatea legala de a formula o plângere penală pentru infracțiunea de ”inducere în eroare a organelor judiciare” prev. de art. 268 Cod penal”.

Mădălina Mezei a fost audiată mai bine de patru ore la DNA, în dosarul în care l-a acuzat pe Răzvan Cuc că i-a cerut să țină avioanele la sol, în ziua moțiunii de cenzură.

„Am dat toate detaliile (…) Aș vrea să discut despre valorile mele personale. Eu cred în familie, în carieră și în TAROM. TAROM-ul este a doua mea familie. Domnul Cuc a trecut o linie când a considerat că își poate bate joc de cariera și profesia unui om”, a declarat Mezei, la finalul audierilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`