Românii din Diaspora au doborât un record de prezență la urne la al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Peste 930 de mii de români de peste hotare au votat până duminică la ora 21.00. În Marea Britanie, de exemplu, la secțiile de votare din Stratford și Barking din Londra, s-au format cozi destul de mari. La fel și la secții din Germania și Italia.
În acest context, tot mai multe voci din spațiul public aduc în discuție ideea ca românii din afara țării să fie reprezentați de mai mulți aleși în Parlament. Asta în condițiile în care, doar șase parlamentari (doi senatori și patru deputați) reprezintă cele 3,5 milioane de români din Diaspora.
Unul dintre cei care au atras atenția asupra acestui aspect este liderul PMP, Eugen Tomac, care a subliniat duminică, după apariția exit-poll-urilor, care l-au dat drept câștigător detașat pe Klaus Iohannis, că ”se impune, de urgență, modificarea legii privind alegerile parlamentare pentru a oferi românilor din Diaspora o reprezentare proporțională în Parlamentul României”.
”După aceste alegeri, se impune, de urgență, modificarea legii privind alegerile parlamentare pentru a oferi românilor din Diaspora o reprezentare proporțională în Parlamentul României.
PMP va depune mâine o inițiativă legislativă în Parlament prin care solicităm ca numărul parlamentarilor care îi reprezintă pe cetățenii români de peste hotare să fie de minim 15 deputați și 5 senatori.
Prezența la vot a aproape un milion de cetățeni români de peste hotare obligă statul român să acționeze imediat”, a scris Eugen Tomac, pe Facebook.
În urma alegerilor parlamentare din 2016, liberalii au obținut un mandat la Senat, acesta revenindu-i lui Viorel Riceard Badea, iar la Camera Deputaţilor tot un mandat – Mihai Alexandru Voicu.
Cei de la USR au un senator – Radu Mihai Mihail și un deputat – Manuel Costescu.
Iar PMP a obținut tot două mandate de deputați care le-au revenit lui Constantin Codreanu şi Doru Petrişor Coliu.
Menționăm, în acest context, că în luna august a acestui an, liderul PNL, Ludovic Orban, a anunțat că liberalii vor promova un proiect de lege care vizează dublarea numărului de parlamentari care îi reprezintă pe cetăţenii români din diaspora.