Robert Sighiartău: Mi se pare un gest iresponsabil ca, după ce ai băgat țara în criză, să mai și aplauzi. Din păcate, suntem într-o criză politică generată de USR PLUS

Robert Sighiartău: Mi se pare un gest iresponsabil ca, după ce ai băgat țara în criză, să mai și aplauzi. Din păcate, suntem într-o criză politică generată de USR PLUS
Foto: Facebook @ Robert Sighiartău

Robert Sighiartău, secretarul general al PNL, spune că actuala criză politică a fost generată de USR PLUS, care a încercat să facă un șantaj prin Stelian Ion, la acel moment ministru al Justiției, pe tema planului național de investiții „Anghel Saligny”.

Ce a spus Robert Sighiartău despre USR PLUS

„Mi se pare un gest iresponsabil ca, după ce ai băgat ţara în criză, să mai şi aplauzi. Din păcate, suntem într-o criză politică generată de USR PLUS, care a decis să şantajeze prin ministrul Justiţiei un program atât de bun pentru comunităţile locale. (…) Nu inteleg că ţara este mai importantă decât sondajele de opjnie şi de anumite gesturi politice. Singura majoritate clară care se poate forma este în jurul partidelor de dreapta”, a declarat Robert Sighiartău, luni seară, la Antena 3.

Liberalul a reclamat gesturile „necumpătate” și „imature” ale USR PLUS, cum a făcut-o și înainte de ședința PNL de la Vila Lac 2, când afirma că „se vede foarte clar lipsa de experiență a unui partid nou, care este pentru prima dată la guvernare”.

„Din păcate, se vede, și o spun cu durere, se vede foarte clar lipsa de experiență a unui partid nou, care este pentru prima dată la guvernare. Se iau decizii la cald, se iau decizii copilărești și cred că mulți dintre liderii raționali ai USR PLUS, mai ales după finalizarea alegerilor interne de acolo, vor lua această decizie de revenire la guvernare și de a guverna pentru cetățenii care i-au votat, deci cred că aceasta este soluția serioasă și cred că vor cumpăni foarte serios”, declara Robert Sighiartău.