Robert Sighiartău, secretarul general al PNL și unul dintre susținătorii lui Florin Cîțu în cursa pentru președinția partidului, a declarat că, după congresele PNL și USR PLUS, partidele se vor așeza din nou la masa negocierilor pentru refacerea coaliției. Sighiartău a susținut că USR PLUS a luat la cald decizia ieșirii de la guvernare, eroare pe care liderii formațiunii și-o vor asuma. Robert Sighiartău a mai declarat că nici gând ca liberalii să renunțe la Flori Cîțu, așa cum cere USR PLUS, și că după cele două congrese se vor relua de la zero discuțiile privind împărțirea ministerelor.
„Cei de la USR PLUS trebuie să știe că după Congres vom începe discuțiile de la zero, în ce privește configurația guvernului. USR PLUS să-și asume că este principalul vinovat și că e necesar să renegociem ministerele. Ei au ieșit de la guvernare într-un moment dificil”, a declarat Robert Sighiartău la Digi24, potrivit G4Media.
Acesta a punctat că liberalii au fost „extrem de nemulțumiți de modul în care s-au negociat ministerele după alegerile parlamentare” și că aceștia au „oameni mult mai bine pregătiți și mai eficienți decât are USR PLUS”.
„Sigur, ne dorim să guvernăm în aceeași formulă cu USR PLUS și UDMR pentru că ne intersează să aplicăm programele pe care ne-am angajat că le vom implementa, și va exista o împăcare, dar USR PLUS trebuie să-și reconsidere poziția. Pentru că abordarea lor nu mă deranjează doar pe mine, îi deranjează pe liberali și pe toți românii”, a continuat secretarul general al PNL.
Sighiartău a catalogat apoi decizia liderilor USR PLUS privind retragerea de la guvernare ca fiind una „copilărească”.