PNL are menirea istorică să schimbe paradigma de care nu am reușit să ne debarasăm cu adevărat încă de la crearea României moderne și până astăzi, să schimbe percepția societății că statul este omnipotent, protector și paternalist, spune premierul Florin Cîțu în moțiunea „România Liberală”, pe care o va depune la ora 16, când se va înscrie oficial în cursa pentru președinția PNL.
Moțiunea „România liberală” poate fi consultată integral AICI
Potrivit moțiunii, PNL va rămâne un partid de centru-dreapta, care are drept curente principale liberalismul, creștin-democrația și conservatorismul, iar lianții ideologici care unesc toate orientările din interiorul partidului sunt fondul liberal comun și apartenența la mișcarea populară europeană.
„Am ales Partidul Național Liberal pentru a fi și a lucra împreună cu voi, oameni care nu au încetat să creadă în România, în șansa societății de a se despinde de tarele comunismului, de etatism, oameni care recunosc rolul fundamental al pieței libere, al proprietății private și al antreprenoriatului pentru dezvoltarea sănătoasă a țării. (…) Am găsit, în voi, colegii mei, valorile pe care le prețuiesc și le pun în practică: inițiativa, fermitatea, pragmatismul. Suntem în PNL pentru că suntem liberali. Pentru că apărăm drepturie cetățenilor, proprietatea și piața liberă. Pentru că vrem ca legea și administrația să ofere fiecărui român șanse egale de a prospera”, a declarat Florin Cîțu, în deschiderea moțiunii.
În moțiune, premierul vorbește și despre prioritățile României pe scena internațională, iar printre aceste priorități se regăsesc intrarea în spațiul Schengen, consolidarea rezilienței, întărirea flancului estic al NATO, dezvoltarea Parteneriatului Strategic cu SUA, apropierea de zona euro, dar și relațiile economice bilaterale cu Republica Moldova.
„Prezenta moțiune încearcă nu doar să traseze direcțiile și prioritățile guvernării care aparține PNL, ci și să deschidă o dezbatere asupra liberalismului într-o lume în continuă schimbare. Schimbarea, mai nou, se măsoară în decenii și nu în secole. De aici și ideea că trăim într-o epocă de confuzie și tranziție ideologică. Abordarea liberală are datoria de a se adresa unei societăți românești care, la rândul ei, a suferit transformări profunde în ultimele decenii”, mai spune Florin Cîțu.
În moțiune se vorbește chiar și despre revizuirea Constituției, iar printre soluțiile enumerate sunt creșterea gradului de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale, eficiența instituțională în raporturile dintre executiv și legislativ, dar și clarificarea raporturilor dintre factorul politic și autoritatea judecătorească.