Cojocaru Petru Bogdan, fost membru al Adunării Deputaților din România, cere demisia lui Costel Alexe (PNL), după ce 62 de copii cu nevoie speciale locuiesc în condiții improprii.
Centrul „Ion Holban”, Iași, loc în care locuiesc 62 de copii cu nevoie speciale, nu mai are licență de funcționare din 30 iunie 2023, iar din cauza condițiilor nefavorabile, acesta a fost închis.
Un raport detaliat al primelor zile de controale efectuate de instituțiile de specialitate la Centrele de protecție socială pentru bătrâni și copii a fost prezentat sâmbătă, 15 iulie.
În urma verificărilor, echipele mixte de verificare au constatat că „Centrul de plasament „Ion Holban” aflat în subordinea Consiliului Județean Iași nu mai are licență de funcționare din data de 30 iunie 2023. Cu toate acestea acolo locuiesc 62 de copii cu nevoie speciale”, spune Cojocaru Petru Bogdan.
De asemenea, în urma controlului au fost identificate și nereguli, bucătăria și spălătoria fiind închise, întrucât nu erau asigurate condițiile minime de igienă. Imobilul este într-o stare de degradare, punând în pericol siguranța și sănătatea copiilor care locuiesc acolo.
„Trebuie să privim cu maturitate asupra acestor situații și să punem pe primul plan sănătatea și siguranța oamenilor. Din păcate, la nivelul Consiliului Județean Iași situația de la Centrul “Ion Holban” era cunoscută de foarte multă vreme.
Dând dovadă de o neglijență aproape criminală, timp de 3 ani Costel Alexe și colaboratorii săi nu au făcut nimic. Nici nu au modernizat spațiul, nici nu au mutat copiii. Incompetență și indiferență.
Sistemul trebuie regândit cu oameni performanți, preocupați de activitatea din administrație. Moral este ca toți peneliștii care conduc Consiliul Județean, în frunte cu Costel Alexe, să își dea demisia din funcțiile pe care le dețin”, a mai spus prefectul Petru Bogdan pe Facebook.
Deși există un proiect de construire a caselor de tip multifamilial în care copiii din acel Centru vor fi mutați, Consiliul Județean și DGASPC au obligația de a asigura permanent cele mai bune condiții.