Sebastian Burduja, întrebat despre introducerea de conținut educațional pe rețelele sociale: Este complicat în a-l impune. Trebuie să fie mai degrabă rezultatul unui demers participativ (VIDEO)

Sebastian Burduja, întrebat despre introducerea de conținut educațional pe rețelele sociale: Este complicat în a-l impune. Trebuie să fie mai degrabă rezultatul unui demers participativ (VIDEO)
Foto: Facebook @ Sebastian Burduja

Introducerea conținutului educațional pe rețelele sociale trebuie să fie mai degrabă rezultatul unui demers participativ, a declarat ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, marți, pe B1 TV, la „Sub semnul întrebării”, acolo unde a comentat propunerea formulată în acest sens de Daniel Funeriu, fost ministru al educației.

Ce a spus Sebastian Burduja, pe B1 TV, despre posibilitatea de a fi introdus conținut educațional pe rețelele sociale

Întrebat cum i s-ar părea un scenariu în care, spre exemplu, la 10 minute de navigat pe rețelele sociale utilizatorii întâlnesc conținut educațional autorizat, ministrul liberal a explicat: „Îi mulțumesc domnului ministru Funeriu, cu care de altfel am discutat despre această idee. Am un dialog foarte bun și foarte viu cu domnul ministru Funeriu și îl prețuiesc pentru opiniile pe care le are (…). Spațiul online este un spațiu liber, cât se poate de liber în acest moment. În același timp, sigur că avem nevoie de conținut educațional cât mai mult”.

„Este complicat în a-l impune, asta i-am spus și eu domnului ministru în conversațiile private. N-a făcut nicio țară din lume chestiunea aceasta până acum. Nu înseamnă că nu o putem face noi, dar cred că trebuie să fie mai degrabă rezultatul unui demers participativ, în care să întrebăm utilizatorii dacă ar fi de acord cu asta, cum văd ideea aceasta, și apoi să tragem o concluzie”, a adăugat Sebastian Burduja.

„Cred că este mult mai bine să existe un demers participativ, să nu impunem top-down (n.r. – de sus în jos) aceste lucruri. De altfel, și cei mai buni dascăli sunt cei care își atrag în jurul lor voluntar, prin voința elevilor, studenților îi atrag înspre educație, înspre cultură, nu impunându-le neapărat un anumit model”, a mai spus oficialul.

Urmăriți B1TV.ro și pe