Șeful diplomației ruse se întâlnește cu președintele SUA la Washington. Lavrov merge peste Ocean, într-un moment extrem de tensionat

Șeful diplomației ruse se întâlnește cu președintele SUA la Washington. Lavrov merge peste Ocean, într-un moment extrem de tensionat
Foto: Sergei Lavrov (sursă foto: hepta.ro)

Serghei Lavrov, ministrul rus al Afacerilor Externe, se va întâlni cu Donald Trump, președintele SUA, în timpul discuțiilor pe care le va purta marți la Washington cu omologul său, Mike Pompeo, susține agenția de presă Interfax citând o sursă din diplomația rusă, potrivit Reuters.

Întâlnirea de la Washington dintre Lavrov și Pompeo vine în contextul în care relațiile dintre SUA și Rusia au atins cel mai mic nivel de după Războiul Rece, pe fondul mai multor dosare, precum ingerințele în alegeri interne, dar și amestecul în războaiele din Ucraina și Siria.

Totodată, Tratatul pentru Reducerea Armelor Nucleare Strategice (START) dintre SUA și Rusia este pe cale să expire, în februarie 2020, iar cele două tabere par să fie departe de un consens pentru prelungirea acordului.

Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, le-a oferit, săptămâna trecută, Statelor Unite o prelungire a acordului fără pre-condiții sau alte discuții.

Ministerul de Externe de la Moscova a confirmat călătoria lui Serghei Lavrov la Washington. Totuși, nu a menționat nimic despre o întâlnire cu Donald Trump, dar Interfax susține că aceasta va avea loc.
De partea cealaltă, Casa Albă nici n-a confirmat, dar nici n-a infirmat întâlnirea Trump-Lavrov.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`