Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, inițiativa legislativă care permite doborârea dronelor ce intră ilegal în spațiul aerian al României. Au fost 79 de voturi „pentru”, 11 voturi „împotrivă” și două abțineri, informează Agerpres. Legea merge la președinte pentru promulgare.
Legea stabilește autoritățile și instituțiile care au competențe în luarea măsurilor de prevenire și contracarare a utilizării spațiului aerian național de către aeronave, sisteme de aeronave fără pilot la bord și alte vehicule aeriene.
Potrivit unui amendament, se constituie situații în care o aeronavă utilizează neautorizat spațiul aerian național și următoarele:
Un alt amendament prevede că persoanele de drept public și privat care au în proprietate, operează sau administrează obiective care necesită măsuri de protecție contra amenințărilor specifice sistemelor de aeronave fără pilot la bord au obligația de a implementa și de a menține măsuri de protecție a acestor obiective.
Potrivit legii, prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării se stabilesc: obiectivele care necesită măsuri de protecție contra amenințărilor specifice sistemelor de aeronave fără pilot la bord prevăzute în proiect; cerințele tehnice generale ale echipamentelor și sistemelor prevăzute, la propunerea structurilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională.
Amintim că legea a trecut cu scandal de Camera Deputaților după ce AUR, POT și SOS România, care se pretind suveraniste, au votat împotrivă.
„Partidele extremiste din Parlament, AUR, SOS şi POT, nu vor ca România să aibă legi ca să poată doborî dronele ruseşti care intră pe teritoriul ţării. (…) Liderii celor trei partide extremiste au susţinut de la tribuna Camerei Deputaţilor că nu mai avem motive să îmbunătăţim legislaţia, pentru că războiul se termină în curând şi, în mod total eronat şi nefondat pe prevederile legale, au susţinut că prin aceste legi ne cedăm suveranitatea”, a acuzat USR.