Deși testele de salivă erau așteptate la finalul acestei săptămâni, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, avansează un nou termen. Este vorba despre jumătatea săptămânii viitoare. Nici în acest moment nu se știe dacă aceste teste vor putea fi făcute și acasă, de către părinți, sau doar la școală.
„Testele încă nu au ajuns în școli. După ultimele informații pe care le-am primit astăzi, ele vor ajunge cel mai târziu la jumătatea săptămânii viitoare, deși inițial am primit asigurări că vor ajunge la finalul acestei săptămâni, dar cert este că vor ajunge”, a afirmat ministrul Educației în cadrul unei conferințe organizate de ANOSR, potrivit hotnews.
„Înainte să intru în această videoconferință, am avut discuții cu ministerul Sănătății pentru a adapta la realități, la evoluția epidemiologică, măsurile prin care elevii să poată participa la cursuri cu prezență fizică, în condiții de protecție sanitară”, a declarat Cîmpeanu.
„La finalul acestei săptămâni va trebui să avem lucrurile clare, la nivel educațional și la nivel sanitar pentru săptămâna viitoare,” a mai spus el.
Sorin Cîmpeanu a precizat că elevii din clasele primare și preșcolarii ar putea fi testați diferit. Mai exact, copiii de vârste mai mici ar putea fi testați acasă, de părinți.
“Am auzit azi un expert în sănătate publică, citez: Trebuie să fie făcute obligatoriu de personal medical, în școli nu există personal medical. Păi cum adică? Nu există personal medical. Am mizat pe înțelepciunea unei instrucțiuni, care este un protocol sanitar și mă gândesc că s-ar putea face o diferență: copiii de grădiniță și eventual cel din învățământul primar să fie testați într-un regim diferit de cei de gimnaziu și liceu.
N-ai cum să știi câți profesori sunt pentru și împotriva testării în școli. Sunt 271.000 de persoane care sunt plătite prin sistemul EduSal. Cum să știi câți vor și câți nu vor?
Dacă ai 50 de clase, mai devreme de o oră nu se poate finaliza testarea unei clase. Și n-ai 50 de ore într-o zi, În instrucțiune scrie și să nu fi mâncat înainte. Cum să aduci un copil la grădiniță un copil care să nu fi mâncat? Așteptarea mea este să fie la finalul acestei săptămâni, dar se poate să fie şi săptămâna viitoare, luni sau marți”, a precizat Sorin Cîmpeanu la Digi24.