Sorin Grindeanu, președintele PSD, a fost audiat la Curtea de Apel București, în calitate de martor, în dosarul în care este judecată Claudița Selavărdeanu, fost vicepreședinte al ANRP, trimisă în judecată de DNA pentru permiterea accesului la informații nedestinate publicității. Grindeanu a fost așteptat la instanță de Marian Ceaușescu.
Dosarul în care a fost citat Grindeanu pleacă de la acuzația DNA că Selavărdeanu ar fi colectat, în perioada 16 noiembrie 2017 – 18 decembrie 2019, date personale și patrimoniale din 494 de dosare ANRP și le-ar fi transmis unui om de afaceri, care ar fi folosit informațiile pentru a face oferte de cumpărare a drepturilor de despăgubire la prețuri mult sub valorile aprobate.
Iar Sorin Grindeanu a fost citat ca martor după ce una dintre persoanele cercetate ar fi invocat numele său pentru a obține foloase și beneficii politice, în contextul demersurilor din jurul unor dosare de despăgubire.
Concret, un inculpat din dosar ar fi lăsat să se creadă că poate interveni pe lângă premierul de atunci și alți decidenți pentru urgentarea și aprobarea unui dosar ANRP cu despăgubiri de 18,941 milioane de euro.
La intrarea în sediul Curții de Apel București, Sorin Grindeanu a fost întâmpinat de protestatarul Marian Ceaușescu , cunoscut pentru confruntările sale cu politicienii care ajung pe la instanțe. Ceaușescu l-a luat la întrebări pe liderul social-democraților în stilul caracteristic.
Discuția dintre cei doi a fost una amicală, iar Grindeanu a stat de vorbă cu protestatarul pe subiecte pornind de la Ordonanța 13 până la ceasul și pantofii șefului PSD.
„Este același. Pantofii aceiași… Ceasul ăsta, poți să-l cauți pe internet și o să vezi că de cinci ani de zile e același. Dacă era mai mult de cinci mii de euro, trebuia să trec pe… declarația de avere. E mult mai puțin. Dar față de ceea ce au spus domnii ăștia, că sute de mii, zeci de mii, e o mare prostie…”.
Dar și despre tensiunile din coaliție.