Teodor Meleșcanu a demisionat din funcția de ministru de Externe: Îmi asum responsabilitatea că nu toți cetățenii din diaspora au putut să voteze

Teodor Meleșcanu a demisionat din funcția de ministru de Externe: Îmi asum responsabilitatea că nu toți cetățenii din diaspora au putut să voteze

Teodor Meleșcanu a anunțat, marți dimineață, în cadrul unei conferințe de presă, că demisonează de la conducerea Ministerului de Externe, funcție pe care a ocupat-o în urmă cu o săptămână, după ce Titus Corlățean a plecat de la șefia instituției. Restul echipei de la conducerea Ministerului Afacerilor Externe va rămâne însă în funcție.

”Faptul că nu toți cetățenii din diaspora au putut să-și exercite dreptul la vot trebuie asumat. Întrucât trăim într-o ţară în care nimeni nu prea îşi asumă responsabilităţile şi singura preocupare este plasarea responsabilităţilor de la unul la altul, eu, ca un om de onoare, îmi asum această responsabilitate şi îmi voi depune astăzi, la şedinţa de Guvern, mandatul de ministru al Afacerilor Externe”, a declarat Meleșcanu. 

Înainte de anunțul demisiei, Teodor Meleșcanu a dat o serie de explicații cu privire la modul în care s-a desfășurat votul în străinătate la al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

”Am preluat responsabilitatea conducerii MAE cu cinci zile înainte de al doilea tur, în condițiile în care exista deja o situație de criză după turul I. Obiectivul meu a fost să aducem desfășurarea alegerilor la un nivel cât mai apropiat de nevoile cetățenilor. Am luat o serie de măsuri în acest sens: creșterea numărului de ștampile și cabine, suplimentarea personalului din partea MAE, descărcarea de pe internet a formularului care trebuia completat de cetățeni. Nu am putut să realizez suplimentarea secțiilor de votare pentru că BEC nu a oferit clarificările privind existența unei posibilități legale în acest sens.”, explicat Meleșcanu.

De asemenea, Teodor Meleșcanu a declarat că responsabilitatea pentru problemele de la votul din diaspora ține de rigiditatea cadrului legal existent.

”S-a înregistrat un număr record de votanți în străinătate. Înregistrarea acestei cifre record a fost făcută de adoptarea măsurilor pe care le-am menționat. Nu au fost semnalate incidente grave în procesul de vot din diaspora și au putut vota în condiții bune toți cei care au dorit. Au existat și excepții, mediatizate, pe care le regretăm. Soluția prelungirii orarului de vot nu a putut fi pusă în aplicare pentru că contravine dispozițiilor legale. Regret aceste disfuncționalități și îmi cer scuze public tututor cetățenilor români care au stat la coadă pentru a-și exercita dreptul la vot. Respobnsabilitate a aparține rigidității cadrului legal existent, nu cetățenilor.”, a mai spus Meleșcanu.

Teodor Meleşcanu a preluat portofoliul MAE în 10 noiembrie, după ce Titus Corlăţean şi-a dat demisia, în urma criticilor privind organizarea alegerilor prezidenţiale în diaspora. Corlăţean afirma că nu există baze legale pentru înfiinţarea de noi secţii de votare în străinătate la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Şi la turul doi al alegerilor prezidenţiale au fost foarte mulţi români care nu au reuşit să voteze, după ce au stat mai multe ore la coadă.

Opoziţia, diaspora şi societatea civilă i-au cerut lui Meleşcanu să îşi dea demisia, pentru că nu a înfiinţat secţii de votare suplimentare în diaspora.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Teodor Meleşcanu a făcut tot ceea ce putea să facă în privinţa votului din diaspora, acesta nevenind în fruntea MAE pentru a rămâne, ci încercând să ajute.

„Vreau și voi încerca să salvez prestigiul MAE, o instituție fundamentală a statului român. Domnul Meleșcanu a venit în ultimul moment, a făcut tot ce a putut, oricum nu a venit să rămână ministru. Cred că s-a muncit foarte mult, dar este nevoie de o schimbare de legislație pentru ca în decembrie 2016 votul în diaspora să se poată desfășura în mod normal”, a spus premierul. (Detalii AICI)

Meleșcanu a demisionat din funcția de ministru de Externe

Urmăriți B1TV.ro și pe
`