Meleşcanu, lovitură la adresa SRI. „Practicile din protocolul SRI-Parchetul General contravin în mod FLAGRANT statului de drept”. Cine se va ocupa de interceptări

Meleşcanu, lovitură la adresa SRI. Practicile din protocolul SRI-Parchetul General contravin în mod FLAGRANT statului de drept. Cine se va ocupa de interceptări

Ministrul Afacerilor Externe Teodor Meleşcanu, reacţionează după desecretizarea protocolului încheiat între SRI şi Parchetul General. El consideră că documentul făcut public aduce la lumină practici care „contravin statutului de drept”.

Mai mult, oficialul susţine că toate scandalurile din Justiţie din ultima vreme „pun presiune” pe Parlament să revadă cadrul legistativ de funcţionare a instituţiilor de forţă, inclusiv propunerea din 2004 privind înfiinţarea unei agenţii autonome în subordinea Legislativului „care să poată să intercepteze orice convorbiri telefonice sau de altă natură”.

„Toate aceste lucruri (scandalurile din Justiţie – n.r.) care se întâmplă reprezintă de fapt şi o presiune foarte mare asupra Parlamentului pentru revederea cadrului juridic de funcţionare a instituţiilor de forţă, inclusiv pe tema specială, o propunere care e din 2004 a liberalilor cu privire la înfiinţarea unei agenţii specializate autonome sub autoritatea Parlamentului care să poată să intercepteze orice convorbiri telefonice sau de altă natură. Deci există un efect pozitiv prin faptul că se creează o presiune asupra Parlamentului de a veni cât mai rapid cu nişte proiecte de legi care să asigure un cadru legal democratic de funcţionare a acestor instituţii”, a declarat vineri, la Arad, Teodor Meleşcanu, conform news.ro.

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a publicat, vineri, protocolul de colaborare încheiat de SRI cu Parchetul General în anul 2009. Protocolul a fost semnat în februarie 2009 de procurorul general Tiberiu Niţu şi prim-adjunctul SRI Florian Coldea şi a înlocuit documente similare încheiate chiar imediat după înfiinţarea de către Guvernul Năstase a Parchetului Naţional Anticorupţie (PNA), actuala DNA.

Ultima oră
22:54 - Grav accident rutier în Teleorman. Opt persoane au fost rănite și alte două au decedat. Planul roșu de intervenție, activat
22:52 - Sorin Cîmpeanu a explicat de ce a renunțat la modificările vizând CNATDCU / Despre acuzația că plagiatorii ar fi fost favorizați: „Faptul că aceste acuze devin virale nu înseamnă că ele capătă și valoare de adevăr” (VIDEO)
22:34 - Grindină și furtuni puternice în Galați și în Brăila. Zeci de copaci au distrus autoturisme, vântul a smuls acoperișul unui bloc și l-a aruncat pe o mașină
22:16 - Sorin Cîmpeanu, despre schimbările în structura anului școlar: Voi susține nevoia de extindere a perioadei de cursuri (VIDEO)
21:58 - Dezastru la Titularizare. Sorin Cîmpeanu: Am avut 34.000 de candidați, doar 11.000 au luat peste 7. Au fost 15 note de 1. Avem probleme și cu profesorii corectori – 97% din note au fost schimbate după contestații (VIDEO)
21:56 - Profesorii, a doua cea mai vaccinată categorie profesională. Sorin Cîmpeanu, precizări cu privire la testarea periodică a cadrelor didactice (VIDEO)
21:35 - În ce condiții ar putea fi vaccinați anti-COVID elevii, la școală. Precizările ministrului Sorin Cîmpeanu (VIDEO)
21:31 - Cazul românului reținut în Cipru. MAE: Instanța a pronunțat o pedeapsă privativă de libertate pentru încălcarea embargoului impus pentru partea de nord a Republicii. Decizia nu e definitivă
21:22 - Sorin Cîmpeanu, despre testarea elevilor în școli: Există 5.000 de teste la nivelul fiecărui județ, ce vor putea fi folosite în cazul în care apar simptome
21:14 - Sorin Cîmpeanu: „Sunt convins că școala va începe pe 13 septembrie, cu prezență fizică. Am dreptul să-mi manifest acest optimism”. Pe ce se bazează ministrul Educației