Fostul ministru al finanțelor, senatorul PSD Eugen Teodorovici, dorește ca aurul confiscat de ANAF să fie transferat la Banca Națională a României (BNR).
Teodorovici a declarat, marți, în timpulaudierii ministrului propus pentru portofoliul Finanțelor, Lucian Heiuș, că popune o astfel de lege și speră ca liberalii să o susțină.
„V-aș propune ca tot aurul pe care statul îl confiscă să fie transferat Băncii Naționale, pentru a întregi rezerva de aur pe care o are”, a spus Teodorovici.
Ce are ANAF prin depozite, în ceea ce privește aurul (câteva exemple de pe site-ul ANAF): cercei aur 14k, marcați, rupți cu pietre incolore, cercei rupți fără pietre, cercei format lacrima cu brizbrizuri, cu perechi rupte, inele damă aur, tot 14K, având montate 40 pietre incolore și alte asemenea, arată Hotnews.
Lucian Heiuș, propus pentru Finanțe, a fost avizat negativ în comisii cu voturile USR.
„Sunt eminamente politice, nu au nicio legătură cu prestația unui ministru”, a spus Heiuș. (Detalii AICI)