Un sondaj INSCOP îl dă pe Ciprian Ciucu drept câștigător al cursei pentru Primăria Capitalei. Potrivit INSCOP, candidatul PNL are 31.7% din voturile bucureștenilor.
Conform unui sondaj de opinie INSCOP, voturile bucureștenilor pentru poziția de Primar General al Capitalei se distribuie după cum urmează: 31.7% Ciprian Ciucu (PNL), urmat de Daniel Băluță (PSD) cu 26.1% dintre opțiuni, Anca Alexandrescu (independentă sprijinită de AUR și PNȚCD) 21.1%, Cătălin Drulă (USR) 12.8% și Ana Ciceală (SENS) 7%. Alți candidați înscriși în cursă au cumulat 1.3% din voturi.
Datele au fost culese pe 7 decembrie 2025 prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului fiind de 3.421 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație, sector) pentru populația neinstituționalizată a Municipiului București, cu vârsta de 18 ani și peste, care a votat la alegerile pentru Primarul General al Capitalei. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 1.7% la un grad de încredere de 95%.
