Statul român vine cu o veste bună pentru pensionarii noştri.
Pensionarii vor primi, foarte probabil, bonuri de masă. Potrivit unui proiect aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor, bonurile sunt propuse în schimbul tichetelor de călătorie nefolosite în cursul anului.
Peste 4,5 milioane de pensionari aflaţi în evidenţele Casei Naţionale de Pensii Publice și ale caselor sectoriale de pensii ar putea beneficia de aceste bonuri, anunţă digi24.ro.
Propunerea legislativă a fost respinsă în primăvara acestui an de Senat, iar acum se află în dezbatere la Camera Deputaţilor, care este for decizional.
Un proiect de lege dat pe ultima sută de metri de guvernul PSD naște reacții masive de revoltă. Mii sau chiar zeci de mii de medici riscă să fie obligați să muncească până la 67 sau chiar 75 de ani. Proiectul de lege care crește vârsta de pensionare a medicilor până la 67 de ani, indiferent de sex și până la 75 de ani, pentru cei care lucrează în unitățile sanitare cu deficit de personal, stârnește revolta medicilor.
Documentul a fost postat pe site-ul Ministerului Sănătății, la rubrica Transparență Decizională, pe 4 noiembrie, în ultima zi de mandat a ministrului demis, Sorina Pintea.