Victor Ponta, surprins fără mască în Parlament. Nu este la prima abatere (FOTO)

Victor Ponta, surprins fără mască în Parlament. Nu este la prima abatere (FOTO)
Victor Ponta / Foto: Inquam - Octav Ganea

În România, purtarea măștii de protecție este obligatorie în spațiileînchise, potrivit legii. Dar asta nu înseamnă că politicienii, cei care îndeamnă cel mai des populația să procedeze astfel, respectă întotdeauna regulile.

Miercuri, 12 august, Victor Ponta și-a făcut apariția în Parlament cu o mască personalizată, cu Partidul Pro România. Masca nu era purtată corespunzător, ci agățată de ureche. Astfel, efectul de protecție, respectiv de evitare a transmiterii virusului este nul. O imagine realizată astăzi l-a surprins pe Ponta în această ipostază.

Victor Ponta nu este la prima abatere

De asemenea, Victor Ponta nu a purtat mască nici în momentul în care și-a susținut discursul. Liderul Pro România nu a acționat potrivit legii în repetate rânduri. Printre aceste ocazii s-a numărat și ședința precedentă din Parlament în care a participat Ludovic Orban, din 18 mai 2020.

Articolul 13 din Legea 55 este cel care privește măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, prin ordin comun al Ministerului Sănătății și Ministrului Afacerilor Interne. Nepurtarea măștii se sancționează cu amendă, de la 500 la 2.500 de lei, potrivit legii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
00:08 - Președintele CNCD, despre scandările xenofobe de la meciul Sepsi – FCU Craiova: „Stadioanele nu sunt un loc în care să permitem astfel de comportamente de incitare la ură și discriminare” (VIDEO)
23:36 - Șercan, despre Ciucă, Bode și restul plagiatorilor: Ei încearcă să-și poleiască incompetența cu titluri academice obținute prin fraudă, apoi sunt dispuși să demoleze principii și instituții pentru a șterge orice responsabilitate (VIDEO)
22:42 - Ramona Bruynseels s-a înscris în AUR. Ea a candidat în 2019 la președinție din partea formațiunii lui Dan Voiculescu și a spus în campanie că România și Rusia sunt „împreună parte a NATO”
22:18 - DSU a lansat versiunea actualizată a aplicaţiei destinate protecției civile. Raed Arafat: Oamenii să o studieze nu în timpul dezastrului, ci înainte, să vadă cum pot beneficia de ea cât mai mult posibil (VIDEO)
21:33 - Raed Arafat: Lumea a fost avertizată privind codurile de ninsori. Călătoriile trebuiau limitate / E greu de intervenit când e viscol deoarece „tu scoți zăpada și vântul o adune înapoi” (VIDEO)
21:08 - Bărbat arestat după ce a şantajat o femeie cu publicarea de imagini compromiţătoare. Câți bani i-a dat victima
20:47 - Patronul clubului Sepsi: Suporterii Craiovei au scandat numai lozinci rasiste și xenofobe, inclusiv împotriva lui Adrian Mititelu. Au venit pentru scandal
20:15 - Alegeri în Austria Inferioară: Partidul lui Nehammer a luat 39,9%. Formațiunea extremistă FPO se situează pe locul al doilea
19:38 - Întâlnire a liberalilor la Vila Lac, în contextul tensiunilor cu PSD. Nicolae Ciucă le-ar fi spus PNL-iștilor că „rotația se va face ca în protocol” și că „Guvernul a fost performant”
19:00 - Meci de coșmar pentru Ciprian Tătărușanu. Nota primită de român după ce a încasat 5 goluri de la Sassuolo