Nicușor Dan a avut un discurs scurt la Consiliul pentru Pace. Președintele României a fost și singurul care a vorbit din grupul reprezentanților statelor europene care au mers la Washington ca observatori.
„În primul rând, domnule președinte Trump, vă mulțumesc pentru convocarea acestei întâlniri foarte importante și vă mulțumesc pentru implicarea și leadership-ul dumneavoastră în ceea ce privește planul de pace pentru Gaza — un plan de pace care a fost cuprinzător și stabil — precum și pentru eforturile și rezultatele dumneavoastră în alte părți ale lumii.
Cred că toată lumea își dorește pace, stabilitate și prosperitate în Gaza, însă întrebarea este cum să acționăm pentru a le obține. De aceea, această întâlnire și acest format sunt importante.
Ce poate face România:
În primul rând, în ceea ce privește situația umanitară, putem crește numărul de zboruri pentru a evacua copiii bolnavi și a-i trata în spitalele românești. Am făcut deja acest lucru și putem asigura asistență pentru 1.000 de copii și 4.000 de membri ai familiilor acestora.
În al doilea rând, avem o expertiză solidă în sistemele de răspuns la urgențe, cum ar fi serviciile de ambulanță și pompieri, și putem ajuta la reconstrucția acestui sistem, oferind totodată și donații de echipamente.
În al treilea rând, oferim deja o serie de burse pentru studenții palestinieni și putem extinde acest program; de asemenea, putem ajuta la reconstrucția și renovarea școlilor din Gaza.