Violeta Alexandru: ”Pensiile vor crește. Diferența dintre noi și PSD este că noi nu mințim”

Violeta Alexandru: ”Pensiile vor crește. Diferența dintre noi și PSD este că noi nu mințim”
Foto: gov.ro

Ministrul Muncii,Violeta Alexandru, a anunțat, sâmbătă seară, căpensiile românilor vor crește atât în 2021, cât și în anii următori, conform programului de guvernare al Partidului Național Liberal (PNL).

Violeta ALexandru: ”Pensiile vor crește”

”Lucrurile sunt clar menționate, pensiile vor crește. Am crescut anul acesta, într-un an dificil economic, vom avea o creștere și în anii următori. Facem afirmația în programul de guvernare ca un angajamat al dorinței noastre de a crește pensiile. PSD a făcut o promisiune, dar nu s-a ținut de ea. PNL a crescut pensiile și într-un an dificil. Am fost alături de români pentru că știm că din contribuțiile lor se alimentează bugetul din care facem plata pensiilor. Diferența dintre noi și PSD este că noi nu mințim” , a declarat Violeta Alexandru, într-o intervenție la postul de televiziune România TV.

Șefa Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS) a declarat că în prezent ”sunt cu peste 15.000 de angajați activ înregistrați față de perioada dinainte de pandemie”.

„Cert este că atunci când am luat o decizie, am comunicat-o. Am explicat pe date concrete, așa se va întâmpla și la momentul unei eventuale decizii. Semnele sunt bune, sunt încurajatoare. Sunt cu peste 15.000 de angajați activ înregistrați față de perioada dinainte de pandemie. Lucrurile sunt în evoluție bună” , a explicat ministrul muncii.

”Trebuie mers pe o creștere a calculării pensiilor așa cum a fost gândită și este aplicată în acest moment”

În ceea ce privește legea pensiilor, aceasta a declarat că trebuiesc făcute anumite corecții.

”Nu sunt adepta unor schimbări majore în legea pensiilor pentru că văd cât de greu s-a adaptat sistemul, dar anumite corecții trebuie făcute. Prioritatea mea a fost să acordăm oamenilor drepturile care li se cuvin” , a precizat Violeta Alexandru.

”Părerea mea este că trebuie mers pe o creștere a calculării pensiilor așa cum a fost gândită și este aplicată în acest moment. Sunt înclinată să găsim soluții pentru cei care au contribuit cu un stagiu complet, deci aș merge pe o abordare coerentă cu modul de calcul de până acum al pensiilor. Ceea ce am putut să fac în acest an, se vede” , a mai spus sefa MMPS.