Vlad Gheorghe, liderul formațiunii DREPT, a vorbit despre scenariul în care Nicușor Dan ar candida la alegerile prezidențiale, duminică, pe B1 TV, și s-a arătat de părere că primarul Capitalei „derulează în aceste zile discuții cu liderii partidelor astfel încât să vadă unde se situează partidele și dacă este loc de o susținere”.
Întrebat despre propunerea sa de a candida Nicușor Dan și dacă există vreo șansă ca acesta să primească susținerea comună a unor partide ca USR, PNL sau PSD, Vlad Gheorghe a spus: „Eu zic că există această înțelepciune la partide. Eu cred că mai ales acum, dacă se relaxează cu intratul în Parlament, cu mandatele, se gândesc la viitorul Guvern, cred că vor găsi această înțelepciune să pună un candidat cu adevărat independent, atenție, ceea ce vedem clar că este o cerere și a publicului”.
„Nu poate să spună nimeni de Nicușor Dan că nu este independent. Nu e susținut de nu știu ce putere ocultă. Este un om pe care îl cunoaștem foarte multă lume, are o notorietate foarte mare și, repet, are această notorietate ca independent (…). Este cunoscut în toată țara. Nu este cunoscut doar în București”, a adăugat Vlad Gheorghe.
Întrebat dacă ar putea accepta USR o astfel de variantă, Vlad Gheorghe a răspuns: „Dacă Nicușor Dan a fost de două ori bun ca independent pentru Primăria Capitalei, nu văd de ce n-ar fi bun ca independent pentru Președinția țării, mai ales într-un astfel de moment, mai ales în condițiile în care, să spunem, Nicușor Dan putem spune că are o relație specială cu USR, mai ales cu votanții acestui partid, deci cred că mai degrabă discuția ar fi mai departe, la PNL și la alte partide, dar deja vedem că în societate există o susținere foarte mare pentru Nicușor Dan. Vedem foarte multe ONG-uri de marcă, de renume, care și-au declarat susținerea pentru un candidat independent, respectiv pentru Nicușor Dan”.
Întrebat dacă Nicușor Dan este adeptul acestei idei, Vlad Gheorghe a adăugat: „Din declarațiile pe care le-am văzut, în mod categoric, dar îl cunoaștem pe toții pe Nicușor Dan că este foarte prudent și foarte serios, mai ales, și cred că derulează în aceste zile discuții cu liderii partidelor astfel încât să vadă unde se situează partidele și dacă este loc de o susținere pe zona asta, cum ați descris-o dumneavoastră, pro-europeană și pro-stat de drept, pentru că mai degrabă în zona asta m-aș uita, în zona de pro-stat de drept și pro-reformă”.