Votul final pentru moțiunea simplă pe Schengen va urmează să aibă loc marți dimineață, după ce luni, dezbaterea în plenul Camerei Deputaților s-a încheiat cu reproșuri din partea puterii și opoziției pentru acest eșec.
Deputatul PNL Petre Roman a declarat că moţiunea nu are legătură pe fond cu intrarea în Schengen pentru că atribuie acest eşec procesului MCV care nu are legătură cu aceasta, transmite Mediafax.
„Moţiunea simplă a PPDD este un amestec de referinţe istorice, aleatorii, aglomerări de date false, argumente şi teme de discuţie de politică internă lipsite de relevanţă pentru o decizie de politică externă”, a declarat şi deputatul PSD Andrei Valentin Sava.
Deputatul PDL Ioan Oltean a spus că nu se aştepta ca reprezentanţii puterii să recunoască deschis că eşecul privind aderarea la Schengen le aparţine, dar credea că măcar vor recunoaşte că există o mulţime de elemente care au încurajat statele europene să aibă reţineri în legătură cu intrarea României în Schengen.
El l-a criticat pe preşedintele Senatului Crin Antonescu că nu a spus că intrarea în Schengen este o prioritate.
„Cine spune că aderarea nu este o prioritate arată dispreţ total şi şocant la adresa poporului român. PDL apreciază extrem de întemeiată această moţiune simplă”, a spus Oltean.
Deputatul UDMR Laszlo Borbely a precizat că reprezentanţii UDMR se vor abţine la votul moţiunii pentru că aceasta nu apropie mai mult România de spaţiul Schengen.