FCSB ajunge la cel de-al treilea stadion pe care își va disputa meciurile considerate pe „teren propriu” în acest început de sezon. Formația antrenată de Elias Charalambous nu a putut evolua în acest început de sezon pe Arena Națională, din cauza unor concerte.
Astfel echipa și-a disputat partidele de pe teren propriu pe stadionul Arcul de Triumf, până a primit acceptul de a evolua în Ghencea pe stadionul Steaua meciurile cu CFR Cluj și Nordsjaelland.
Pentru meciul din SuperLigă disputat împotriva Politehnicii Iași, clubul lui Gigi Becali a anunțat pe rețelele de socializare că va reveni pe Arena Națională și a pus deja în vânzare și biletele de acces, anunță Hotnews.
Partida dintre FCSB și Poli Iași se va disputa duminică de la ora 21:30, în etapa a șasea a SuperLigii.