Mesajul EMOȚIONANT transmis de Simona Halep unei fane de 8 ani, căreia i-a fost extirpată o TUMOARE! de mărimea unei mingi de tenis (VIDEO)

Mesajul EMOȚIONANT transmis de Simona Halep unei fane de 8 ani, căreia i-a fost extirpată o TUMOARE! de mărimea unei mingi de tenis (VIDEO)
Foto: WOWBiz

Mai sunt două săptămâni până să înceapă duelul din Fed Cup dintre România și Marea Britanie, de la Constanța. ÎnsăSimona Halep își face mereu timp pentru copii. Tenismena i-a transmis un mesaj emoționant de încurajareuneia dintre fanele ei, de numai opt ani care a suferit o intervenție chirurgicală complicată, care i-a salvat viața, potrivitdigisport.ro.

Brianna Bozdog, o fetiță de opt ani care locuiește în Florida, de origine română, care joacă tenis și a fost operată pe 24 februarie, pentru a-i fi îndepărtată o tumoare rară de mărimea unei mingi de tenis, apărute pe partea dreaptă a gâtului.

Mama fetiței a fost cea care și-a dat seama că ceva nu este în regulă.

„Doar eu am observat acel nod limfatic care când se umfla, când se retrăgea și tot așa. Mi-am dat seama că e nevoie de mai mult decât o compresă rece”, a declarat Mihaela Bozdog.

„Ținând că e un copil, a fost mult mai complicat. A fost nevoie de un specialist, de un chirurg care să intervină cu multă precizie, iar echipa cu care am lucrat s-a asigurat de acest lucru”, a spus Randi Younis, unul dintre doctorii care au examinat-o pe Brianna.

”Tumoarea a început să crească în vasul de sânge. Am fost acolo pentru a ajuta la îndepărtarea acelei părți a tumorii din jurul arterei carotidei”, a adăugat și doctorul Sarah Jernigan, chirurg pediatric.

Operația a reușit, în cele din urmă, iar, acum, Brianna se recuperează după operație și speră să revină pe terenul de tenis, mai ales după mesajul pe care i l-a transmis jucătoarea ei preferată:

„Mulțumesc pentru că ești unul dintre cei mai mari fani ai mei. Sunt mândră de tine, pentru că ai trecut prin toate testele, prin spitale și peste operație. Faci o treabă grozavă recuperându-te. Ai fost fost foarte curajoasă. Acum lasă curajul să te urmeze și într-o altă parte a vieții și vei putea atinge tot ce îți dorești. Acum întoarce-te pe teren și distrează-te! Te îmbrățișez!”, i-a transmis Simona Halep Briannei.

VEZI VIDEO AICI!

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`