Simona Halep a anunțat când se căsătorește cu Toni Iuruc. „M-a dat de gol domnul Năstase”

Simona Halep a anunțat când se căsătorește cu Toni Iuruc. M-a dat de gol domnul Năstase
Sursa foto: Instagram

Simona Halep a declarat că se va căsători săptămâna viitoare cu logodnicul ei, Toni Iuruc.

„Domnul Năstase m-a dat de gol. Da, ne vom căsători săptămâna viitoare, e un eveniment frumos, am emoţii. Emoţiile sunt diferite de cele de la un grand slam, e partea personală. Tenisul rămâne tenis, dar aici este mult mai important pasul şi sunt bucuroasă că se întâmplă”, a spus ea, marţi, la sosirea în ţară din SUA, unde a participat la US Open, potrivit digisport.ro.

La finalul lunii august, Ilie Năstase a anunțat că a fost sunat de Simona Halep, care l-a anunțat că se va căsători pe 15 septembrie, la Constanța.

„De ziua ei (n.r. – a Ioanei)…. Am primit un telefon de la Simona Halep, era la New York. Simona a spus că-și va face cununia pe data de 15 (n.r. – septembrie), la un local din Constanța. Și am decis ca tot atunci și acolo să facem și ziua Ioanei”, a spus Ilie Năstase, pentru Teo Show.