Tudor Chirilă, tribut după moartea lui Mircea Lucescu. Legătura strânsă dintre celebrul artist și cel mai mare antrenor român

Tudor Chirilă, tribut după moartea lui Mircea Lucescu. Legătura strânsă dintre celebrul artist și cel mai mare antrenor român

Tudor Chirilă publică un mesaj emoționant după moartea lui Mircea Lucescu. Artistul evocă amintirile tatălui său, Ioan Chirilă, bun prieten al celui mai galonat antrenor român.

Mesajul lui Tudor Chirilă după moartea lui Mircea Lucescu

„Fotbalul nu este (doar) un joc, este o scenă. Pe scena asta se joacă meciul fără sfârșit, fenomenul contagios din tată în fiu, fularul, șapca, fanatismul, speranța. Jocul e simplu și are nevoie de un teren, patru pietre și o minge. În formele lui cele mai primitive a fost sportul unui întreg oraș, când mulțimile din Anglia urmăreau frenetic o minge de la un capăt la altul al orașului.
Așa că, de la început, fotbalul a fost o luptă mereu rotundă. Un circuit. O buclă. Ceva care se poate întoarce într-o fracțiune de secundă împotriva ta.
Lucescu a murit practic în vestiar, o moarte fericită și, de fapt, învingătoare. Nu toată lumea are privilegiul ăsta, un drept pe care și l-a câștigat. Dreptul de a nu fi pensionar.”, își începe Tudor Chirilă mesajul.

„Lucescu și drogul său, fotbalul”

„Scriu textul ăsta gândindu-mă mai ales la tata, care i-a dedicat o carte, „Lucescu și drogul său fotbalul”. Tot de la tata am auzit prima dată povestea asta că le făcea temele fraților săi ca să poată folosi singura lor pereche de teniși.
Tata l-a admirat necondiționat. L-a apărat în momentul greu cu Irlanda de Nord când nu ne-am dus în Mexic. Și a făcut-o pentru puterea lui Lucescu de a-și depăși condiția. Pentru facultatea făcută pe bune. Pentru pasiunea aia împinsă la paroxism pentru fotbal. Pentru că învăța mereu.
Fotbalul oferă o putere nemărginită de gustul căreia nu mai poți scăpa toată viața. Puterea naște greșeli și nu e mereu un drum luminos și toți cădem în plasa slăbiciunilor noastre. Dar dacă e să ne gândim cu adevărat la ce rămâne important după un om ca Lucescu atunci e credința în construcție, în echipă și promovarea tinerilor. A făcut asta mult înainte de under 21.
A făcut din echipe mici echipe mari, Corvinul fiind poate cea mai frumoasă etapă a lui, iar noi, dinamoviștii, vom trăi mereu în minte cu ratarea lui Răducioiu din celebrul meci cu Sampdoria. Vom vorbi mereu de acel Dinamo și vom accepta cu nostalgie ironiile rivalilor.”, mai scrie artistul.

Lucescu, până în minutul 90

„Terenul de fotbal privit de la firul ierbii e ceva liniștitor. Parcă te invită să alergi și să chiui, să joci o leapșă. Nocturna e cea mai frumoasă dintre luminile artificiale. Când se stinge, se aude zgomotul întrerupătoarelor și al transformatoarelor de mare putere ca o deconectare de la aparate care țineau în viață pe cineva.
Ioan Chirilă a scris „Pe marile bulevarde ale fotbalului”, cartea despre campionatul european din 1984 la care ne-am calificat cu Lucescu antrenor. Călătoria pe marile lui bulevarde s-a încheiat. Condoleanțe familiei.
Un ultim gând. I s-a reproșat lui Lucescu că nu s-a retras la timp, că a acceptat să mai antreneze naționala la 80 de ani. Dar nu e asta cea mai frumoasă lecție pe care am putea s-o învățăm despre pasiune și muncă? Ce jucător își dorește să fie schimbat înainte de minutul 90? Mai ales când joacă ultimul să meci?”, își încheie Tudor Chirilă tributul pentru marele Mircea Lucescu.