Gică Hagi a făcut pasul înapoi la Viitorul Constanța. Nu mai ocupă funcția de antrenor la seniori, pentru că vrea să aibă parte de mai puțină presiune. O nouă provocare însă, ar putea să-l determine pe Hagi să revină pe banca tehnică. Nu în România, ci în Ungaria.
Gică Hagi este curtat de maghiarii de la MOLVidi. 2 milioane de euro pe sezon este oferta colosală pentru Hagi, informează Ziare.com. Printre cei mai mari susținători ai mutării se numără chiar premierul Viktor Orban, menționează aceeași sursă.
Deși nu a reușit să câștige vreun trofeu în sezonul precedent, proiectul lui Gică Hagi i-a inspirat pe unguri. Românul se cunoaște destul de bine cu maghiarii, mai ales după ce a încheiat câteva afaceri cu ei. Francezul Houri și macedoneanul Boban Nikolov. De asemenea, pe lângă cei doi, românul Adrian Rus evoluează la gruparea maghiară.
MOL Vidi are în spate un grup de investitori cu planuri ambițioase. Vor să facă performanță în cupele europene și sunt gata să aducă un antrenor cu experiență, bine cotat la nivel continental.
În cariera sa, în afară de Viitorul, Gică Hagi a mai antrenat Galatasaray, Bursaspor, naționala României, Steaua București și Poli Timișoara.
Marele regret al lui Gică Hagi este faptul că nu a reușit să câștige Balonul de Aur. Performanța de la Campionatul Mondial din 1994 a fost decisivă, a dezvăluit „Regele”.
Mai precis, dacă România ar fi trecut de Suedia în sferturile Mondialului american, Hagi ar fi primit „Balonul de Aur”. Din păcate, trupa condusă de către Anghel Iordănescu a pierdut la loviturile de departajare.
„Înaintea meciului cu Suedia, din sferturi, a venit la mine un oficial FIFA și mi-a spus că, dacă reușim să ne batem și să ne calificăm, voi lua Balonul de Aur. Pe locul doi ar fi fost Romario, pe trei Stoichkov și Baggio”, a dezvăluit Hagi, într-un interviu acordat pentru Sports Festival.