Casa medicilor din dosarul Tesloianu, construită din banii luaţi de la pacienţi cărora li se montau dispozitive de pe cadavre, va fi demolată

Casa medicilor din dosarul Tesloianu, construită din banii luaţi de la pacienţi cărora li se montau dispozitive de pe cadavre, va fi demolată
Casa medicilor, construită din banii luaţi de la pacienţi cărora li se montau dispozitive de pe cadavre, va fi demolată, sursă foto:captură YT

Teoretic, până pe data de 10 martie, medicul care a ridicat respectiva construcţie în aria protejată a Deltei Moldovei ar trebui să o dărâme.

Garda de Mediu aflase încă din luna noiembrie că s-a ridicat o construcţie fără autorizație

Dacă termenul de dărâmare a casei nu va fi respectat, pe lângă amenda de 7.500 de lei pe care Tesloianu deja a primit-o, va mai primi o amendă în valoare de 50.000 de lei şi un nou termen până la care construcţia trebuie să dispară şi la fel orice altă intervenţie s-a făcut în acel loc, care este arie protejată.

Verificările acolo au început înainte de ancheta din acest moment, Garda de Mediu aflase încă din luna noiembrie că s-a ridicat o construcţie ce pare a fi o casă de vacanţă. Pe 10 ianuarie, cei de la Garda de Mediu anunţaseră şi organele de cercetare penală, arată Observator.

La sfârşitul săptămânii trecute, când au venit procurorii la spitalul Sf. Spiridon din Iaşi a reieşit faptul că respectiva casă i-ar aparţine unui medic care lucrează cu doctorul Tesloianu atât pe secţia de cardiologie, cât şi la clinica privată, iar aceasta ar fi fost construită tot din banii luaţi de la pacienţi cărora li se montau dispozitive de pe cadavre. Continuă ancheta în acest caz, s-au ridicat şi bani la percheziţii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`