Un bărbat de 27 de ani a fost transportat în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Oradea, după ce a fost bătut și înjunghiat de mai multe ori pe stradă. Agresorul a fost reținut de autorități și este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor în stare de recidivă.
Crudul episod a avut loc pe 17 aprilie, în jurul orei 7 dimineața. Victima, în vârstă de 27 de ani, era cu o altă persoană într-un loc amenajat special pentru oamenii străzii pentru dormit lângă un bloc din Oradea.
Cele două persoane erau sub influența alcoolului și stăteau culcați pe o saltea.
”Suspectul F.S., care era sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a deplasat în locul în care se află persoana vătămată şi a început să lovească victima cu violenţă, aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele peste corp şi peste cap, înţepând-o totodată de mai multe ori cu un cuţit în zona coastelor, a abdomenului şi sub braţ”, arată anchetatorii, potrivit Agerpres.
În urma incidentului, victima a fost transportată la spital, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale de urgență, suferind leziuni la nivelul hemitoracelui stâng, abdomenului, lombar dreapta, axilă stânga şi braţ stâng, leziunile necesitând 25-30 zile de îngrijiri medicale.
Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.