O adolescentă de 16 ani a fost găsită spânzurată în propria casă din Timișoara. Cea care a dat alerta a fost vecina fetei, scrie Observator.
Polițiștii Secției 1 Timișoara au fost sesizați miercuri, 16 aprilie 2025, despre faptul că o minoră a fost găsită spânzurată în locuința sa.
Când polițiștii au ajuns la fața locului, din păcate, a fost constatat decesul adolscentei. Nu s-a mai putut face nimic pentru ea.
Descoperirea a fost făcută de o vecină, care a observat trupul fetei atârnând de mânerul ferestrei. Toți cunoscuții fetei au rămas surprinși când au aflat ce s-a întâmplat.
Potrivit apropiaților, fata nu se certase cu nimeni și nu lăsase niciun bilet de adio. Ancheta este în desfășurare, însă primele indicii conduc către varianta sinuciderii.
Surse apropiate anchetei vorbesc despre o posibilă decepție în dragoste ori despre tulburări emoționale nediagnosticate.
Trupul fetei a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Timișoara pentru efectuarea necropsiei.
În urma acestora, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Cercetările continuă pentru a afla cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.