O fată în vârstă de 16 ani și-a dat în judecată părinții deoarece se opuneau relației sale cu un tânăr de etnie romă

O fată în vârstă de 16 ani și-a dat în judecată părinții deoarece se opuneau relației sale cu un tânăr de etnie romă
Foto simbol: Pixabay

Adolescenta de 16 ani și-a dat în judecată părinții după ce aceștia s-au opus relației sale cu un tânăr de etnie romă, din județul Harghita. Ea le-a cerut judecătorilor recunoașterea capacității depline de exerciţiu și scoaterea sa de sub tutela părinților.

Procesul a fost deschis de fată în baza articolului din Codul Civil conform căruia „pentru motive temeinice, instanţa de tutelă poate recunoaşte minorului care a împlinit vârsta de 16 ani capacitatea deplină de exerciţiu”.

A mințit în instanță

Tânăra a explicat că „îi este interzis să părăsească domiciliul, iar când părinţii nu se află acasă, se închide în casă, fără să aibă chei suplimentare şi fără să aibă şanse să scape, dacă se întâmplă orice”.

În cadrul aceleiași cereri de chemare în judecată, ea mai adăugat că deși a terminat clasa a VIII-a şi ar vrea să continue studiile liceale, părinţii se opun acestui lucru.

Părinții au respins acuzațiile fiicei lor susținând că „nu reflectă realitatea, în spatele petiţiei sale fiind un alt motiv”. Ei au explicat că „au asigurat copiilor lor un climat optim în familie, nu i-au agresat fizic/psihic, așa cum susţine reclamanta, au acordat acestora, fără excepţie, afecţiune și iubire părintească, sprijinind procesul lor educaţional, fără excepţii” și au adăugat că motivul pentru care adolescenta i-a dat în judecată a fost că „s-a cunoscut cu un băiat de etnia rromă”, în vârstă de 22 de ani, potrivit adevărul.ro.

În cele din urmă judecătorul a considerat că solicitarea adolescentei nu ar apăra interesul superior al copilului și că reclamanta are nevoie de ,,îndrumarea şi sfaturile părinţilor, chiar dacă nu este de acord cu opiniile părinţilor”.

„Aceste exigenţe impuse de părinţi sunt rezonabile şi se încadrează în ansamblul drepturilor şi îndatoririlor ce compun autoritatea părintească”, a fost decizia finală a Judecătoriei Miercurea Ciuc, conform aceleiași surse.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
00:08 - Președintele CNCD, despre scandările xenofobe de la meciul Sepsi – FCU Craiova: „Stadioanele nu sunt un loc în care să permitem astfel de comportamente de incitare la ură și discriminare” (VIDEO)
23:36 - Șercan, despre Ciucă, Bode și restul plagiatorilor: Ei încearcă să-și poleiască incompetența cu titluri academice obținute prin fraudă, apoi sunt dispuși să demoleze principii și instituții pentru a șterge orice responsabilitate (VIDEO)
22:42 - Ramona Bruynseels s-a înscris în AUR. Ea a candidat în 2019 la președinție din partea formațiunii lui Dan Voiculescu și a spus în campanie că România și Rusia sunt „împreună parte a NATO”
22:18 - DSU a lansat versiunea actualizată a aplicaţiei destinate protecției civile. Raed Arafat: Oamenii să o studieze nu în timpul dezastrului, ci înainte, să vadă cum pot beneficia de ea cât mai mult posibil (VIDEO)
21:33 - Raed Arafat: Lumea a fost avertizată privind codurile de ninsori. Călătoriile trebuiau limitate / E greu de intervenit când e viscol deoarece „tu scoți zăpada și vântul o adune înapoi” (VIDEO)
21:08 - Bărbat arestat după ce a şantajat o femeie cu publicarea de imagini compromiţătoare. Câți bani i-a dat victima
20:47 - Patronul clubului Sepsi: Suporterii Craiovei au scandat numai lozinci rasiste și xenofobe, inclusiv împotriva lui Adrian Mititelu. Au venit pentru scandal
20:15 - Alegeri în Austria Inferioară: Partidul lui Nehammer a luat 39,9%. Formațiunea extremistă FPO se situează pe locul al doilea
19:38 - Întâlnire a liberalilor la Vila Lac, în contextul tensiunilor cu PSD. Nicolae Ciucă le-ar fi spus PNL-iștilor că „rotația se va face ca în protocol” și că „Guvernul a fost performant”
19:00 - Meci de coșmar pentru Ciprian Tătărușanu. Nota primită de român după ce a încasat 5 goluri de la Sassuolo