O rulotă amplasată lângă o casă a fost mistuită de flăcări, în Vâlcea / Patru bărbați au suferit arsuri

O rulotă amplasată lângă o casă a fost mistuită de flăcări, în Vâlcea / Patru bărbați au suferit arsuri
Foto ilustrativ: Profimedia

Patru bărbați, cu vârste între 34 și 55 de ani, au suferit arsuri la față și la mâini, după ce o rulotă amplasată în apropierea unei case a fost distrusă, luni seara, într-un incendiu. Trei dintre victime au fost transportate la spital.

Trei dintre victime au fost transportate la spital

Un incendiu a izbucnit la o rulotă în apropierea unei case, în comuna Roești, Vâlcea. Pentru lichidarea incendiului, autoritățile au trimis echipaje din cadrul G.I. Măciuca, G.I. Drăgăşani şi G.I Râmnicu Vâlcea cu 3 ASAS şi 2 ambulanţe SMURD, precum şi 2 ambulanţe aparţinând SAJ. În sprijin a acţionat şi SVSU Lădeşti.

„Datorită acţiunii prompte şi profesioniste a pompierilor militari, incendiul a fost localizat şi lichidat, la scurt timp de la sosirea echipajelor de intervenţie la locul evenimentului, în limitele găsite. În urma incendiului au rezultat 4 victime, cu arsuri la nivelul feţei şi al membrelor superioare. Acestea au fost evaluate de către echipajele SMURD şi SAJ”, a transmis ISU Vâlcea, potrivit News.ro.

Una dintre victimele incendiului, un bărbat de 43 de ani, cu arsuri de gradul I, a refuzat transportul la spital. Un bărbat de 34 de ani a fost transportat de echipajul SMURD Drăgăşani la UPU Vâlcea, având arsuri de gradul II la nivelul membrelor superioare şi la faţă.

Echipajele SAJ au transportat celelalte două victime ale incendiului la UPU Vâlcea, doi bărbați de 55 și 48 de ani, cu arsuri de gradul II pe față și la membrele superioare.

Rulota a fost distrusă în totalitate, incendiul afectând aproximativ 10 metri pătrați de astereală de la casă și aproximativ 15 metri pătrați de acoperiș de la fânar.

Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit la instalația electrică a rulotei.