Vacanța unei familii de români a avut un început tragic. Au fost spulberați de tren în apropiere de casă, în Brașov

Vacanța unei familii de români a avut un început tragic. Au fost spulberați de tren în apropiere de casă, în Brașov
Sursa foto: Facebook/ Stoica Pavel Marian

O familie de români stabilită în Franța se întorcea în țară, joi, pentru a-și petrece vacanța de vară, moment în care au fost spulberați de tren pe calea ferată din Brașov. Trei adulți și doi copii au ajuns de urgență de la spital.

Șoferul a ignorat semnalele

Zona este semaforizată, dar martorii spun că șoferul a ignorat semnalele acustice și culoarea roșie a semaforului, astfel ajungând chiar în fața trenului, informează știrileprotv.

Mașina a fost străpunsă de cele două tampoane ale garniturii și târâtă zeci de metri pe calea ferată.

La fața locului au sosit mai multe echipaje de polițe, salvare, pompieri și un elicopter SMURD.

Șoferul a rămas încarcerat, dar celelalte persoane s-au evacuat până la sosirea echipajelor de intervenție.
O singură persoană din mașina s-a ales cu o zgârietură, restul au ajuns la spital, iar șoferul a avut răni grave.

„Efectiv a intrat de la semafor, a intrat în față în viteză fără să oprească. Au intrat tampoanele în stâlpii mașinii si de aia n-a lovit persoanele din mașină. Daca îi lovea in cap cu tamponul erau victime decedate”, a spus Cristian Tudor, Serviciul pentru Siguranța Circulației.

Astfel că, familia a fost la un pas de moarte. A avut noroc pentru că trenul circulă cu o viteză redusă în acea zonă.

Intersecție periculoasă

Intersecția unde s-a produs accidentul este foarte aglomerată, iar o stradă din oraș taie calea ferată. Tocmai din cauza aglomerației, semafoarele căii ferate sunt vizibile din orice direcția, iar la apropierea trenului pornesc și semnalele acustice.

Totuși, în această zonă au loc frecvent accidente. Cu două luni în urmă, o persoană și-a pierdut viața într-un accident similar.
Locuitorii din zonă spun că este necesară montarea unei bariere, astfel vor fi prevenite accidentele.