Vârstnicii de la un azil din Sibiu au lansat o carte de bucate: „Am vrut să fie ceva specific acestui cămin și locatarilor săi”

Vârstnicii de la un azil din Sibiu au lansat o carte de bucate: Am vrut să fie ceva specific acestui cămin și locatarilor săi
Foto: Pixabay.

Vârstnicii de la un azil din Sibiu au lansat o carte de bucate. Seniorii și-au expus experiențele culinare și au cochetat cu arta gastronomică într-un volum special. Astfel, comunitatea sibiană și nu numai poate să afle oamenii din spatele rețetelor.

Bunica gătea, bunicul savura

,,Bunica gătea, bunicul savura” astfel se numește cartea de bucate compusă la un cămin pentru vârstnici din Sibiu.

„Ne întâlnim des cu locatarii să facem activități împreună, dar niciodată nu ne-am întâlnit până acum ca să prezentăm o carte care a fost redactată cu rețete din experiența locatarilor noștri. Este o experiență pe care n-am avut-o până acum”, spune Ortrun Rhein, directoarea căminului, citată de Ora de Sibiu.

Potrivit sursei citate, volumul cuprinde atât rețete specifice sașilor, cât și rețete ce țin de bucătăria transilvăneană.

,,Am fost patru persoane care s-au ocupat de redactarea interviurilor. Sarcina noastră a fost să discutăm în liniște cu locatarii care au dorit acest lucru. Ideea a fost să nu facem o carte de bucate obișnuită, ci rețetele să fie completate de niște date personale, de portrete ale autorilor.

Am vrut să avem o carte de bucate care se leagă și de viața de azi, de ieri sau de alaltăieri, de viața locatarilor, și cred că am reușit acest lucru. Deci veți găsi, pe lângă rețete și ceva despre oameni, și veți găsi niște poze foarte bine lucrate. Am vrut să fie ceva specific acestui cămin și locatarilor săi”, precizează Gerold Hermann, unul dintre autorii volumului.

Rețete vechi, amintiri și experiențe de neuitat

Unicitatea cărții vine din faptul că, pe lângă rețetele de bucate, avem posibilitatea să cunoaștem locatarii căminului. De exemplu, pasionații de prăjituri o pot cunoaște pe doamna Annemarie Lux, care a prezentat rețeta pentru ,,Coronițe cu vanilie” și care a povestit cât de mult iubesc nepoatele ei aceste fursecuri. Rețeta din carte este culeasă din caietul ei propriu de rețete, pe care a început să îl scrie când era în liceu.

Printre rețetele pe care le putem afla se numără: gulii umplute, supă de legume, ciorbă de salată, dovlecel pane, „schmarrn” din chifle, papricaș cu „sätzle”(vrăbiuțe), mălai, tort de griș înecat, papanaș, friptură din piept de curcan, prăjitură cu rubarbă, coronițe cu vanilie, ardei umpluți, ciulama de pui, supă de hasmațuchi, tort de bezea, tort „trunchi de copac”, hencleș cu smântână, biscuiți, salată italiană, prăjitură Radio, musaca, melci cu nucă și multe altele, relatează Ora de Sibiu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`