Programul IMM Invest, aprobat de Parlament / Plafonul a fost dublat, ajungând la 30 de miliarde de lei

Programul IMM Invest, aprobat de Parlament / Plafonul a fost dublat, ajungând la 30 de miliarde de lei
Foto: Inquam Photos / George Călin

Programul IMM Invest, ce permite întreprinderilor mici și mijlocii din România să își asigure lichiditățile pentru derularea activității curente sau investiții, prin accesarea unor credite garantate de statul român, a fost adoptat, miercuri, de către plenul Camerei Deputaților, cu 308 voturi pentru și 2 abțineri.

Mai mult, plafonul programului a fost mărit de la 15 la 30 miliarde de lei.

„Caracteristicile creditelor garantate în cadrul programului se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Programul este multianual, transparent şi nediscriminatoriu, de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii şi a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie. Pentru anul 2020, plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul programului este de 30.000.000.000 lei”, se arată în proiect.

Cine poate beneficia de program

Întreprinderile care nu figurează cu credite restante, inclusiv pentru finanţările tip leasing, la data solicitării garanţiei de stat pot benefia de program. Cele care înregistrează restanţe „sunt încadrate în categoriile A, B, C în baza de date a Centralei Riscului de Credit”.

„Solicitantului trebuie să i se aducă la cunoştinţă decizia de acordare a creditului pentru realizarea de investiţii şi/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru ca ajutor de stat sub formă de garanţii pentru împrumuturi sau sub formă de grant, în termen de 14 zile calendaristice de la depunerea solicitării de acordare a facilităţilor de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii.

Eligibilitatea beneficiarului programului IMM Invest România nu este afectată în cazul în care acesta înregistrează incidente bancare cu privire la bilete la ordin şi/sau cecuri executate începând cu data de 16 martie 2020, pe perioada stării de urgenţă, stării de alertă şi o lună după încetarea acestora”, mai spune proiectul.

„Prin program se intră în a doua etapă de repornire a economiei”, anunța recent Florin Cîțu, Ministrul Finanțelor Publice.

Platforma IMM Invest, blocată la scurt timp după lansare

Platforma IMM Invest, locul unde întreprinderile puteau depune proiecte pentru a fi garantate împrumuturile de la bănci, s-a blocat după primele accesări de la lansare, joi, pe 16 aprilie 2020.

„Portalul s-a deschis la ora 10:00, iar numarul de solicitari a fost de 397.000 de accesari pe minutprovenite de la 132.000 de conexiuni. In Romania dupa cum bine stiti sunt 475.000 de IMM-uri”, a spus Dumitru Nancu,directorul general al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM).

Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului Ludovic Orban, a declarat într-o intervenție în direct la B1 TV, în cadrul emisiunii „Dosar de politician”, că „blocajele s-au produs ca urmare a unui număr de accesări foarte ridicat, din mai multe surse”, dțnd asigurări că proiectul va continua.

Acesta a mai punctat că au apărut o serie de informații false, potrivit cărora aceste finanțări se acordă după principiul „primul venit, primul servit”, ceea ce ar fi generat blocarea platformei, prin numărul mare de utilizatori.

„Nimic mai fals, e un plafon de garantare de 15 miliarde de lei, destul de generos pentru nevoile întrepriderilor mici și mijlocii în această perioadă. Aplicațiile se pot depune până la sfârșitul anului, sunt procesate de fondul de garantare, apoi merg la peste 20 de bănci care deja s-au înscris în program. La rândul lor, acestea fac propriile analize și apoi IMM-urile vor beneficia de credite fără garanții (garanții de până la 90% și dobândă zero”, a completat Ionel Dancă.

Aplicația este deschisă până la 31 decembrie 2020, iar programul va fi derulat până în 2026.

Până la sfârșitul lunii trecute, peste 32.000 de firme aplicaseră deja pe platforma IMM Invest.

„Erau 32.496 de IMM care au aplicat, dintre care deja 1.690 au ajuns la bănci cu cererile. Săptămâna viitoare vom avea primele contracte semnate”, declara Florin Cîțu zilele trecute.

Produse similare cu IMM Invest pentru companiile mari

„Am stabilit că, pe lângă formele de sprijin pentru IMM, pregătim un act normativ pentru a acorda produse similare către companiile mari. În ce stadiu suntem, domnule secretar de stat?”, a declarat premierul Ludovic Orban, subliniind că „trebuie să fie un produs oarecum similar de garantare a creditelor pentru capital de lucru și pentru investiții”.

În cadrul acestui program, companiile ar urma să beneficieze de ”produse de garantare a creditelor pentru capitalul de lucru și pentru investiții cu o subvenționare parțială a dobânzii”, cu scopul de a îmbunătăți capacitatea de finanțare a acestor companii.

„Am identificat resurse financiare în exercițiul 2014-2020, vom putea mobiliza o sumă de până la un miliard de euro pe care intenționăm să o alocăm către întreprinderile mici și mijlocii, fie pentru capital de repornire a activității, acolo unde activitățile au fost întrerupte, fie pentru susținerea investițiilor”, a mai declarat prim-ministrul.

Urmăriți B1TV.ro și pe